O cutie de rezonanță a intereselor rusești, deghizate în moldovenism soft, face pe interesatul de soarta regionalizării României
Reacţie la: „Regionalizarea României: câteva considerente cu privire la Moldova [de Vest]/ OPINIE”, autor „Aurelian Lavric – licenţiat în Jurnalism, Ştiinţe Politice; specialist (studii postuniversitare) în Relații Internaționale; magistru în Ştiinţă Politică (Politologie), Management; doctor în Istorie.”
Apărut în Moldova.org, 30 ian. 2013, http://externe.moldova.org/news/regionalizarea-romniei-cteva-considerente-cu-privire-la-moldova-de-vest-opinie-235140-rom.html
O primă observaţie, legată de „dramaturgia” textului. Materialul magistrului, licenţiatului şi specialistului Lavric care încearca să-și acopere analiza urât mirositoare, poleită soft, într-un limbaj care se vrea știintific, este de factură moldovenistă/rusească.
Chestiunea este limpede: în text nu există referire la poporul român ci, la „populaţia celor două state”. Ca şi în alte materiale de „informare”, cuvinteleBasarabia-basarabean, care leagă spaţiul dintre Prut şi Nistru de România-românesc lipsesc cu desăvârşire. Tonul general, vis-a-vis de Unire are morga unui discurs funerar. Mesajul nu poate fi decât manipulator, ca al caimacanului Vogoride care a falsificat alegerile din 1857 de la Iaşi: atitudinea celor cărora nu li se pare în regulă regionalizarea este numită „iraţională”. Fug ăştia de „poporul român” ca dracu de tămâie. Acesta şi spaţiul lui trebuie segmentat, fracturat, separat.
Doi, ştim că principalul sponsor al tezei moldoveniste are origini comuniste, fiind opera geopoliticii ruseşti. Tragicomedia este că Rusia a susţinut parţial Unirea de la 1859, sperând să ajungă mai uşor la Strâmtori prin „construcţia” geopolitică românească. Ruşilor nu le-a convenit faptul că, în urma războiului Crimeii (1856), judeţele Cahul şi Ismail revin la Moldova. Cum la Congresul de Pace de la Paris, rezultat în urma războiului Crimeii, s-a hotărât ca românii să decidă Unirea, Rusia a înţeles că nu mai putea ajunge la Gurile Dunării doar prin Moldova. Avea nevoie, deci, de Unirea românilor. Astăzi, cu un stat român foarte slăbit (cucerit de interese minore din primele zilele ale lui decembrie 1989), geopolitica rusească construieşte viitorul la Gurile Dunării prin fragmentare. Şi, astfel, în viitor, România trebuie să fie cât mai mică, fracturată, slăbită. Pentru că cel mai mare coşmar al aventurilor expansioniste staliniste este un istm ponto-baltic coerent şi puternic. Este motivul pentru care Ţările Baltice, Polonia, România, Georgia trebuie să fie cât mai slabe.
Unirea a fost rezultatul eforturilor elitelor naţionale de factură liberală, al „paşoptiştilor” dar şi al ţăranilor, adică al majorităţii românilor. Hora unirii a fost, de fapt, o salbă întreagă dedansuri populare pe întreg cuprinsul ţării. Probleme cu unirea au avut toţi cei care îşi pierdeau privilegiile. De asemenea, agenţii Turciei şi Austriei. O Românie puternică ar fi pus punct nu numai turcilor, dar şi hegemoniei austriece în Estul Europei. Şi, în general, s-a opus noua periferie socială care se hrănea prin cumpărarea funcţiilor.
Poporul a primit cu exuberanţă Unirea şi s-a manifestat ca atare la alegerile din 1857. Dovadă stampele de epocă. Ministerul propagandei a apărut târziu în lume, şi nu a fost o invenţie românească. În urma alegerilor au rezultat două Adunări ad-hoc, în Valahia şi Moldova, Adunări care trebuiau să se pronunţe asupra Unirii. Au existat încercări foarte dure de a falsifica alegerile în Moldova, unde fanariotul Vogoride, cu girul Austriei şi al Turciei a falsificat alegerile şi a recurs la interzicerea presei şi la arestări în masă. Ca urmare a activităţii intelectualităţii româneşti şi a propriei misiuni de informare, Comisia Marilor Puteri de la Bucureşti a fost nevoită să oblige Turcia să anuleze alegerile falsificate.
În Moldova, toţi candidaţii aleşi ai Adunării au fost unionişti, cu două excepţii.
Dlui magistru, trebuie să-i precizăm că fraţii din România ai „cetăţenilor din RM” nu sunt doar „moldovenii din România”, ci toţi românii.
Dar să revenim la istorie. Zice “magistrul”: Iaşii ar fi decăzut după Unire, iar instituţiile s-ar fi mutat la Bucureşti în urma unor negocieri dure. Desigur, aşa ar fi fost cazul în cazul unui divorţ, numai că momentul de care e vorba e Unirea. Nu s-a pus problema unde să fie instituţiile României. Bucureştii au fost locaţia evidentă. Iaşii nu au fost niciodată „provinciali” în raport cu Bucureştii, ci, pur şi simplu, au rămas un centru secundar economic, cultural, social, militar etc. Nici nu putea fi altfel: Bucureştii erau cea mai mare capitală din Sud-Estul Europei în prima parte a sec. al XIX-lea, deci cu 60 de ani înainte de Unire. Când Budapesta avea 55000 de locuitori, Sofia 12000, Belgradul 19000 iar Atena 10000 de locuitori, Bucureştii aveau peste 70000 de locuitori. Iaşii aveau în aceeaşi perioadă 40000 de locuitori. Explicaţia este simplă: axa comercială continentală a prosperităţii nu mai era pe Vistula-Iaşii-Chilia, ci urma drumul Constanţa-Brăila-Bucureşti-Viena, Bucureştii îndeplinind funcţia vitală de antrepozit general al mărfurilor spre şi dinspre Imperiul Otoman, la început, ulterior spre Anglia.
Doctoraşul nostru deplânge că moldovenii din Galaţi sunt împreunaţi cu moldovenii din Focşani, în proiectul regionalizării guvernului Ponta. Ştim şi noi? Având în vedere că ieşirea la Mare este una dintre cele mai eficiente economii ale României, Focşanii ar avea o şansă economică suplimentară dacă ar fi mai bine cuplat la economia de export a României prin Constanţa. Galaţiul formează un tandem firesc cu Constanţa: unul asigură transportul naval maritim, celălalt ieşirea la Mare a ţării. Dintotdeauna cele două porturi au lucrat împreună.
Din acest punct de vedere, mintea de tip comunist este e doctoraşului moldovenisto-rus. Planificatorul român, sperăm, a operat în minte cu fragilităţile geopolitice întreţinute ale acestui spaţiu. Teza moldovenistă/ruseasca, alături de cea hungaristă fiind doi dintre factorii de retard istoric în acest spaţiu.
De asemenea, trebuie să-i precizăm insului ajuns magistru prematur, că valah înseamnă român, şi este denumirea germanică a neamului latin de la Dunăre, fie că e din Maramureş, fie că este din Tesalia. Transilvănenii şi moldovenii sunt tot valahi. Faptul că doctoraşul îi enumeră viclean, sperând ca cititorul să îi ia separat, este altă poveste, care ţine de misiunea lui de proletar al condeiului la porţile Europei si de cutie de rezonanta a intereselor rusesti.
În final, moştenirea istorică de care vorbeşte doctoraşul a fost cea a convergenţei naţionale a teritoriilor-statelor româneşti. Când conştiinţa politică a acestui spaţiu şi-a atins maturitatea deplină din acest punct de vedere, prin Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu, a apărut ghilotina marilor imperii care a decapitat la propriu energiile naţionale. Doctoraşul nostru, din acest punct de vedere, nu este decât o coadă de topor.
Problema acestui spaţiu este că, nici statul român, nici superputerea, nu îşi asumă veghea asupra acestui punct de lume. Lăsat în părăsire, este tot mai mult cotropit de doctoraşi în ale separatismelor, slujbaşi ai unor idei imperiale desuete chiar şi pentru iniţiatorii lor.
Apropos! Domnul “magistru” ce va mai fac colegii de la Russia Today? Pacat de banii cheltuiti de Țară cu tine!
Pentru Romanian Global News, Alex Moldovan, Chisinau, licenţiat în drept, Ştiinţe Politice; specialist (studii postuniversitare) în Relații Internaționale si Drept; magistru în Ştiinţe Politice (geopolitica), Management; doctor în drept…etc. etc.
