Dacă întărirea relațiilor politice sino-ruse este un avertisment pentru Statele Unite și NATO, acordurile economice consolidate cu ocazia ultimei întâlniri dintre Xi Jinping și Vladimir Putin sunt un mesaj direct la adresa Europei. UE trebuie acum să-și facă propriile calcule, mai ales în termeni de avantaje și dificultăți energetice și să aleagă în ce echipă va juca. Va fi aceea binecuvântată de Washington, care continuă să diabolizeze Moscova alimentând ipoteza unei invazii rusești în Ucraina? Sau, dimpotrivă, va alege echipa care joacă în noua ordine mondială, reunită cu mare pompă în tribunele stadionului național din Beijing, teatrul jocurilor olimpice de iarnă din 2022 din China? Ar mai fi, de asemenea, o a treia cale: să utilizeze pragmatismul pentru a evita, cum vom vedea, să se găsească la un moment dat în niște nisipuri mișcătoare.
Este clar că Uniunea Europeană, înțeleasă ca o instituție supranațională, nu are nici cea mai mică intenție de a trăda valorile sale liberale, democratice și atlantiste, dar este la fel de adevărat că a îmbrățișa prea de aproape lupta lui Biden – o luptă care, la rigoare, nu privește decât Statele Unite – ar putea conduce la o agravare a furtunii energetice care se pregătește de câteva săptămâni. Da, căci Europa este dependentă de importurile de gaz natural rusesc, hidrocarbură care este fundamentală pentru aprovizionarea energetică și deci pentru răspunsul la nevoile zilnice ale cetățenilor, mai ales cele de gătit și încălzire caznică.
Este evident că în cazul unei ipotetice implicări militare în Ucraina contra Rusiei sau a unei înăspriri a sancțiunilor, Vechiul Continent s-ar expune unor probabile sancțiuni economice din partea Moscovei. La acel moment, Putin ar avea întreaga putere de a închide robinetele cu gaz rusesc spre Europa pentru a trimite prețiosul combustibil către China, unde setea de energie este mare. Între timp, jocurile olimpice de iarnă au prilejuit o nouă apropiere din toate punctele de vedere între China și Rusia, care „se opun unei noi lărgiri a NATO și cheamă Alianța Atlanticului de Nord să abandoneze atitudinile ideologice ale războiului rece” și „să respecte suverantatea, securitatea și interesele celorlate state”.
Gazul rusesc în Europa
Este inutil să ignorăm acest lucru: Uniunea Europeană este foarte dependentă de gazul natural rusesc. Datele cele mai recente ale Eurostat, care merg până în 2019, au arătat că UE importa 41,1% din gazul său de la Moscova. Apoi, evident, situația variază de la o țară la alta, cu unele guverne la cheremul umorilor Kremlinului și alte capitale, care, măcar în parte, nu sunt la fel de dependente. După datele Ministerului Tranziției Ecologice, în 2020 Italia importa 41,1% din gazul său natural din Rusia, 22,8% din Algeria și în jur de 10% din Norvegia și Qatar. Nu e nevoia de niciun calcul pentru a înțelege că în cazul unei întreruperi a aprovizionării cu gaz rusesc, Roma ar pierde cam jumătate din importurile de gaz, cu efecte nedorite pe tot lanțul economic și cu repercusiuni negative asupra vieții cotidiene a cetățenilor
Dar sunt unele țări care nu ar mai avea deloc gaz: este cazul Macedoniei de Nord, al Moldovei și al Bosniei, ale căror importuri de gaz provin 100% din Rusia, al Finlandei (94%), al Lituaniei (93%), al Serbiei (89%) și al Estoniei (79%); Germania este „expusă” cu 49%, în vreme ce Austria și Franța cu 64% și respectiv 24%. Pe scurt, dacă scenariul ucrainean s-ar agrava – ne gândim la un război sau la o sporire a sancțiunilor anti-rusești lansate de Bruxelles – nu este exclus ca Moscova să vândă tot gazul său Chinei. Astfel, între Statele Unite și Rusia, două porți de fier, Europa riscă să se găsească precum un biet loc sterp și să plătească consecințele cele mai costisitoare ale unei eventuale sporiri a sancțiunilor internaționale.
Petrol și gaz: ultimele acorduri dintre China și Rusia
China și Rusia au arătat că nu au glumit. Cele două țări, așa cum reamintește Reuters, au semnat acorduri petroliere și gaziere în valoare de 117,5 miliarde de dolari (care vor crește, probabil într-un joc cu sumă nulă față de Europa), ca și un schimb total în 2021 de 146,8 miliarde de dolari (față de 107,8 miliarde în 2020 și 65,2 în 2015). În ceea ce privește petrolul, gigantul rus Rosneft, condus de Igor Sechin, a semnat un acord cu societatea chineză CNPC pentru a furniza 100 milioane tone de aur negru prin Kazahstan în următorii doi ani, prelungind astfel un acord existent. Valoarea schimbului: rușii au vorbit de 80 miliarde de dolari.
Astfel ajungem la al doilea acord, cel care privește gazul. Gigantul rus Gazprom s-a angajat să furnizeze chinezilor de la CNPC 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an prin intermediul unei rute situată în extremul orient rus, ceea ce va putea duce exporturile de gaz către China la 48 miliarde de metri cubi pe an (dar nu se știe când; după planurile precedente, Rusia trebuia să furnizeze Chinei 38 de miliarde de metri cubi de acum și până în 2025). Din acest punct de vedere, este interesant să zăbovim asupra „itinerariului” citat de Moscova. Astfel de declarații ar putea în fapt implica decizia de a construi o a doua conductă de gaz dedicată nevoilor Chinei, capabilă să acompanieze gazoductul Puterea Siberiei deja existent. Să reamintim că Rusia trimite deja gaz către China prin acest gazoduct mai sus menționat, numit Puterea Siberiei, care a început să pompeze gaz natural lichefiat în 2019 și care, numai în 2021, a exportat 16,5 miliarde de metri cubi de gaz și de gaz lichid dincolo de Marele Zid chinezesc. Dacă luăm în considerare că prețul mediu per 1000 metri cubi de gaz este în jur de 150 dolari, ultimul acord semnat între Putin și Xi – pe termen lung, pentru o durată de 25 de ani – ar putea valora în jur de 37,5 miliarde de dolari.
Din acest punct de vedere, este important să aducem câteva precizări. Mai întâi, rețeaua Puterea Siberiei nu este acum legată de gazoductele care aduc gazul către Europa. Totuși, nu este exclus ca al doilea gazoduct cu care se laudă rușii să fie alimentat din peninsula Yamal, din același zăcământ de unde provine o mare parte a gazului destinat pieței europene. Alte zvonuri afirmă că noul acord cu Beijingul privește gazul rusesc din insula Sahalin, din Pacific, care va fi transportat prin gazoduct prin Marea Japoniei până în provincia Heilongjiang, din nord-estul Chinei, fiind prevăzut a atinge până la 10 miliarde de metri cubi pe an până în 2026. Apoi, și acest lucru este poate cel mai important, în face to face-ul cu UE, Putin a trimis un mesaj puternic și clar. Construirea eventuală a unei noi magistrale destinată Estului ar indica noile planuri ale Moscovei, din ce în ce mai mult orientată spre Asia și mai puțin spre Occident.
Traducere Cristi Pantelimon
