În pofida sancțiunilor americane abuzive, Iranul înregistrează progrese socio-economice semnificative

Calistrat M. Atudorei 27 noiembrie 2019 1 comentariu

Cu o istorie prolifică ce îmbină experiența legendarului Imperiu Persan cu caracterul impetuos al populației islamice, având rezerve naturale foarte bogate și o poziție geostrategică privilegiată în Orientul Mijlociu, Iranul are un statut cheie în dinamica relațiilor internaționale actuale.

Chiar dacă din anul 1979, odată cu faimoasa Revoluție Iraniană (numită și Revoluția Islamică) condusă de clericul Ruhollah Khomeini, Iranul a ieșit de sub influența directă și discreționară a Statelor Unite, urzelile americane ce vizau reluarea controlului asupra țării au continuat aproape neîntrerupt. Sub conducerea autoritară – axată pe păstrarea valorilor religioase și naționale – a unor președinți precum Mahmoud Ahmadinejad sau actualul Hassan Rouhani, statul iranian a reușit să își păstreze suveranitatea. Trebuie precizat că în opinia liderilor iranieni, principala prioritate a lumii islamice o constituie problema Palestinei și statutul orașului Ierusalim (numit Holy Quds în limba arabă, însemnând literal „Orașul Sfânt”). Ei consideră că regimul sionist al Israelului și marionetele sale de la conducerea SUA au fost sursa oricărui război, masacru și dispută din regiune din ultimii cel puțin 30 de ani. Din acest motiv iranienii susțin că este datoria lor sfântă să elibereze Palestina de sub ocupația ilegală israeliană și totodată să mențină unitatea lumii arabe în fața aroganței regimului sionist, care dorește să se extindă și să controleze întregul Orient Mijlociu. În același timp, liderii de la Teheran nu se feresc să evidențieze că Statele Unite caută să pună mâna pe resursele petroliere din regiune și să jefuiască musulmanii.

De partea cealaltă, Israelul și Statele Unite susțin că, dimpotrivă, statul iranian ar fi principalul sponsor al terorismului la nivel mondial și tocmai de aceea îl consideră o gravă și continuă amenințare, pe care recunosc explicit că doresc să o anihileze.

Tensiunea a urcat în regiune de mai multe ori în ultimii ani la cote alarmante, spre îngrijorarea lumii întregi. Este clar că un eventual conflict care ar izbucni s-ar transforma aproape inevitabil într-un război la scară globală care, în plus, ar colapsa foarte rapid și acut mecanismele economice internaționale.

Evoluția evenimentelor după ieșirea SUA din Tratatul JCPOA

Temându-se de puterea mereu crescândă a Iranului, Statele Unite și aliații săi atlantiști (Marea Britanie, Franța și Germania) au cooptat Rusia și China spre a semna cu Iranul un tratat comun de acțiune (numit Joint Comprehensive Plan of Action – JCPOA). Adoptat în iulie 2015, tratatul stabilea că Iranul nu își va dezvolta capabilitățile nucleare, primind în schimb asigurarea că va beneficia de o scutire de la sancțiunile impuse de SUA, Uniunea Europeană și Consiliul de Securitate al ONU cu privire la chestiunile nucleare.

Până în mai 2018 părea că lucrurile merg bine: cel puțin zece rapoarte ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (International Atomic Energy Agency – IAEA) au garantat că Teheranul își respectă angajamentul și nu lucrează la facilități nucleare. În același timp, economia Iranului atinsese performanțe de excepție din relațiile comerciale cu numeroasele state interesate de resursele sale. Țara și-a potențat substanțial fabricile din diverse sectoare industriale precum producția de oțel, de cupru, gaz, petrol, de produse petrochimice și textile. În perioada aprilie 2016 – martie 2017 PIB-ul Iranului crescuse cu 12,5% marcând astfel una dintre cele mai creșteri economice din lume în acea perioadă. [1]

La începutul anului 2018, invocând informații furnizate de serviciile secrete israeliene, Statele Unite au lansat acuzația că Teheranul ar fi ne-cinstit și ar urmări totuși să își dezvolte un program menit să creeze arme nucleare. Ca urmare, în data de 8 mai 2018 administrația Trump a anunțat că SUA se retrage în mod unilateral din Tratatul JCPOA. Trebuie subliniat că în sprijinul acestei decizii Casa Albă nu a adus nicio dovadă concretă a așa-zisei „vinovății” a Iranului. De asemenea, inspectorii IAEA nu au găsit niciun indiciu care să confirme acuzația Washingtonului. La scurt timp, administrația Trump a impus sancțiuni foarte dure Iranului, amenințând în același timp că va obstrucționa economic toate statele lumii care vor mai îndrăzni să întrețină relații comerciale cu Teheranul. Măsurile americane au afectat imediat economia iraniană, așa cum era de așteptat.

Astfel, de la aplicarea noilor sancțiuni americane ce vizau o „presiune maximă” asupra țării, economia Iranului a intrat într-o severă recesiune. Datele FMI consemnate de Reuters indică pentru anul 2019 o cotă de 9,5% contracție a economiei iraniene față de anul precedent. Cu alte cuvinte, economia iraniană este acum la cota de 90% din cea pe care o avea în anul 2018 datorită sancțiunilor impuse de SUA. [2]

Exporturile de petrol au fost drastic blocate datorită embargoului american, ceea ce reprezintă o grea lovitură pentru economia Teheranului, bazată în mare parte pe veniturile obținute din vânzarea de petrol. Raportul FMI din octombrie 2019 arată că rata de inflație în Iran a atins o proporție de 35,7%. Acesta este și procentul cu care prețul mediu al bunurilor de consum a crescut în perioada 2018-2019. Datele publicate de Banca Mondială arată că aceste creșteri sunt deosebit de mari pentru produsele alimentare și au „afectat în mod disproporționat populația rurală”. [3]

Cu privire la efectele deosebit de negative ale sancțiunilor asupra populației civile, reprezentantul iranian permanent la Biroul Națiunilor Unite din Geneva, Esmaeil Baqaei Hamaneh, a descris măsurile americane drept „oarbe și inumane” deoarece au încălcat drepturile fundamentale ale poporului iranian, inclusiv dreptul la sănătate și dreptul de acces la medicamente.

Situația socio-economică a Iranului în prezent

Deși sancțiunile americane sunt menținute în continuare, se constată că industria iraniană începe să obțină progrese notabile. Estimările FMI arată că recesiunea iraniană se va opri în curând și din anul 2020 cifrele de afaceri iraniene vor intra pe ansamblu pe o curbă ascendentă. [4]

Potrivit datelor publicate la sfârșitul lunii octombrie 2019 de către experții financiari de la Bloomberg, cel mai evident semn al recuperării este revenirea monedei iraniene, rialul. Din mai 2019 moneda iraniană s-a apreciat cu 40% față de dolarul american. În acest context Bursa de Valori din Teheran a ajuns ]n ultimul an să dobândească renumele de cea mai performantă bursă din lume. [5]

Și cotidianul britanic Financial Times a indicat că piața bursieră din Iran a înregistrat câștiguri majore în pofida sancțiunilor americane, înregistrând printre cele mai bune performanțe ale lumii în ultimele 12 luni. Datele arată că primele 30 de companii listate reprezintă mai mult de 60% din plafonul bursei, incluzând aici principalii exportatori iranieni de produse petrochimice, oțel și cupru. Aceste întreprinderi generează venituri în valută, fiind protejate față de stagnarea economiei interne. [6]

Creșterea economică actuală este așadar obținută din sectoare economice non-petroliere cum ar fi industria manufacturieră (de confecții), extragerea și exportul de gaz, industria petrochimică, industria producătoare de oțel, industria agro-alimentară. Controlul atent asupra transferurilor valutare și asupra planurilor de reformă pentru diverse sectoare ale economiei au dat rezultate: numeroase întreprinderi de stat și private s-au adaptat la situația care a urmat sancțiunilor.

Chiar în noiembrie 2019, de exemplu, a fost deschisă o fabrică ce deține capacitatea de a produce 800.000 tone de fier pe an. Este remarcabil că în timp ce creșterea producției de oțel în lume este de 3,5% statisticile arată că ascensiunea Iranului pe acest palier este de 6,5%. Aceste rezultate plasează Iranul pe locul 10 mondial în producția de oțel din ultimii ani, depășind țări precum Franța și Italia. [7]

Din punct de vedere politic, privind lucrurile în perspectiva ultimelor decade putem concluziona că pacea în Peninsula Arabică ar fi de așteptat să vină mai degrabă din interiorul acesteia, de la națiunile conlocuitoare, și nu să fie impusă din exterior, în speță de către o coaliție militară condusă de SUA. Din păcate, America și-a dovedit cu prisosință inabilitatea de a institui pacea și democrația în țările pe care le-a invadat (Afganistan, Libia, Irak, Siria și multe altele) în urma invocării unor pretexte de „intervenție umanitară”.

Nu putem decât să sperăm că negocierile diplomatice vor da cât mai curând roade aducătoare de pace în Orientul Mijlociu, în special odată ce noua ordine multipolară din relațiile internaționale se va face tot mai mult resimțită.

Referințe