- De la SS la “anticomunism”
“17 Momente ale Unei Primăveri” este un excelent serial rusesc din anii ’70 pe care îl recomand cu căldură cititorilor, atât datorită calității actorilor cât și ineditului scenariu inspirat din realitate. De-a lungul a douăsprezece episoade, personajul principal, Standardenführer Stirlitz, de fapt un colonel sovietic infiltrat la vârful SD-ul german, încearcă să afle cine din conducerea germană negociază o pace separată cu anglo-americanii și să zădărnicească aceste eforturi. Într-adevăr, începând cu luna februarie 1945, sub instrucțiuni directe de la Heinrich Himmler, generalul SS Karl Wolff s-a deplasat în repetate rânduri în Elveția în încercarea de a obține o pace separată pe Frontul de Vest.
Ce avea de oferit SS-ul german anglo-americanilor? În principiu cam același lucru pe care l-a oferit și Rudolf Hess în 1941, cu o lună înaintea invadării Uniunii Sovietice:pacea în vest și concentrarea întregii capacități de luptă germane, pe frontul de Est. Spre deosebire de 1941, în primăvara anului 1945 armata germană, înfrântă pe toate fronturile, cu milioane de morți și prizonieri și industria devastată de bombardamente, nu mai putea fi considerată un rival periculos pentru aliații occidentali. Armata Roșie însă, victorioasă în est, se apropia cu rapiditate de Berlin și Viena, ocupând chiar inima Europei. În condițiile în care o altă mare putere ocupa jumătate de continent, se puteau oare considera occidentalii cu adevărat victorioși în marele război?
Intuind această rivalitate în creștere între anglo-americani și sovietici, Himmler își joacă ultima carte, punând la dispoziția vestului temutul SS. Wolff s-a întâlnit la Geneva cu Allen Dulles, viitorul șef al CIA-ului, însă negocierile în vederea păcii separate nu au putut fi finalizate întrucât agenții sovietici l-au informat pe Stalin de desfășurarea acestora. Conducătorul sovietic și-a avertizat în mod oficial aliații iarulterior,a dat undă verde agenților sovietici să-l înștiințeze pe Hitler de trădarea pregătită de conducătorii SS-ului.
Deși pacea separată nu a putut fi încheiată, propunerea colaborării între SS și serviciile secrete occidentale, a prezentat un mare interes pentru Dulles, Angleton și ceilalți șefi ai OSS și MI-6. Principalele avantaje obținute erau: preluarea unei structuri deja existente, un personal profesionist cu pregătire militară și informațională, un trecut verificat de luptă anti-comunistă. Așa se face că, deși SS-ul ca structură nu a mai putut fi salvat de la lichidare datorită trecutului său mult prea cunoscut, colaboarea între serviciile secrete vestice și elemente reciclate ale vechiilor regimuri de extremă dreapta din Europa de Vest a devenit una din prioritățile intelligence-ului anglo-american.
Se cunoaște spre exemplu că Serviciul de Informații German, Bundesnachrichtendinest (BND) înființat după război sub patronajul intelligence-ului anglo-american în Germania Federală este urmașul direct al “Organizației Gehlen[1]”.Pe timpul războiului generalul Reinhard Gehlen condusese FHO (Fremde Heere Ost),adică spionajul militar german pentru Frontul de Est. Odată cu înfrângerea Germaniei, Gehlen a preluat vechea structură militară inclusiv cadre din SS și SD și a pus-o în slujba puterilor occidentale. Sediul central a fost și este în continuare la Pullach, lângă München.
Operațiuni similare au avut loc și în Italia unde vechile structuri fasciste au fost folosite de americani pentru a împiedica victoria în alegeri a Partidului Comunist Italian. Folosirea acestora, precum și mafiei siciliene, prin conexiunile lui Lucky Luciano reprezintă fapte istorice documentate, incontestabile. Este discutabil dacă oprirea comuniștilor înainte de a intra în Trieste, obiectivul declarat al lui Allen Dulles, ar fi putut fi realizată fără implicarea vechilor structuri fasciste și mafiote. Cert este că oamenii care au colaborat cu occidentalii au fost ajutați, cel puțin temporar, să scape de urmăritori. Este și cazul generalului SS Karl Wolff, omologul lui Dulles în negocierile din Elveția, care, căzut fiind în mâinile partizanilor italieni, a fost eliberat de către OSS.
Odată cu declanșarea oficială a Războiului Rece prin discursul “Cortinei de Fier” ținut de către Churchill la Fulton Missouri, serviciile secrete occidentale au început să pregătească planuri pentru ceea ce a fost prezentat ca o posibilă invazie sovietică asupra Europei de Vest. De fapt, așa cum se va dovedi mai târziu, planul prevedea atât organizarea unor nuclee de rezistență armată în cazul invaziei, așa numitele “stay behind armies” cât și activarea secretă a acestora în scopul influențării alegerilor. Organizarea de către CIA și MI-6 a acestor grupuri armate secrete, recrutate în întreaga Europă din foștii militanți de extremă dreaptă, a purtat numele de Operațiunea Gladio.
- Operațiunea Gladio
Se poate argumenta, desigur, că folosirea personalului din vechilor structuri informaționale ale țărilor înfrânte în cel de-al Doilea Război Mondial, precum și a militanților cu vederi de dreapta este justificată de circumstanțele specifice Războiului Rece și de pericolul accederii la putere a comuniștilor. Chiar dacă acceptăm astfel de premise trebuie să stabilim de la început că vorbim de structuri militarizate, organizate, antrenate și finanțate în secret de către CIA și MI-6, în afara oricărui control civil democratic, din partea organizațiilor care se presupune că supervizează o societate democratică – guverne, parlamente etc. În timp ce armata și servicile de informații sunt instituții oficiale, cu bugete aprobate de parlament, cu miniștri civili responsabili în fața unor oficiali aleși, în cadrul Gladio singura responsabilitate era în fața unor structuri informaționale externe care au creat și au finanțat aceste armate secrete.
Armate secrete de tip Gladio, înființate pentru organizarea unei rezistențe anticomuniste în caz de invazie sovietică au funcționat în Italia, Germania, Portugalia, Spania, Franța, Elveția, Belgia, Grecia, Turcia etc. Existența lor a fost deconspirată prima dată la mijlocul anilor ’80, de către judecătorul italian Felice Cason, care investiga un atac terorist atribuit Brigăzilor Roșii, o grupareitaliană de extremă stângă. Din cercetările judecătorului, care redeschisese un dosar demult clasat ca atentat comunist, a rezultat exact contrariul, că acesta fusese organizat de către extremiști de dreapta cu scopul de a-i blama pe comuniști și a influența opinia publică în defavoarea acestora. Executantul atentatului, Vincenzo Vinciguerra, confruntat cu evidențele și-a recunoscut faptele însă a dezvăluit că nu a acționat singur ci, acțiunile sale au făcut parte dintr-o strategie generală de a bloca accesul la putere al partidelor și al persoanelor cu vederei de stânga considerate indezirabile. Scopul scuză mijloacele, iar scopul era prevenirea preluării puterii de către comuniști/ socialiști/ stângiști, într-un proces electoral democratic, chiar dacă acest lucru se realiza organizând atentate cu bombă și omorând oameni nevinovați. Interpelat cu privire la organizarea unor astfel de acțiuni șeful contraspionajului italian Giandelo Maletti[2] a confirmat existența lor, apărându-se însă în fața opiniei publice italiene cu afirmația că astfel de operațiuni nu s-au desfășurat doar în Italia, ci în întreaga Europă de Vest. Scandalul la nivel continental a luat numele de Gladio, după denumirea secțiunii italiene. Au fost declanșate anchete parlamentare, inclusiv la nivelul Parlamentului European, apoi, treptat ecourile s-au stins, presa nu a mai vorbit, deși de la începutul anilor ’90 ne rămâne un film documentar realizat BBC[3].
Realitatea este de necontestat, structurile Gladio sub coordonarea CIA și a NATO au organizat numeroase atentate teroriste în Europa de Vest cu scopul influențării opiniei publice și al eliminării unor persoane inezirabile din punct de vedere politic. În aceste atentate au murit sute de oameni nevinovați, aflați întâmplător într-o piață oarecare sau așteptând liniștiți trenul într-o gară. Operațiunile desfășurate în cadrul Gladio au constituit o temă de cercetare pentru istoricul evețian Daniele Ganser a căruit teză de doctorat a fost ulterior publicată sub formă de carte sub numele de “NATO’s secret armies – Operation Gladio and Terrorism in Western Europe[4]”. Să trecem în revistă câteva din operațiunile organizate de structurile Gladio în Europa de Vest, așa cum apar ele în lucrarea lui Ganser[5]:
- Turcia – organizarea unei lovituri de stat și uciderea prim-ministrului turc Adnan Menderes;
- Algeria – organizarea de către OAS și CIA a unei încercări de lovitură de stat împotriva administrației generalului de Gaulle;
- Italia – lovitură de stat prin forțarea ieșirii de la guvernare a unui grup de socialiști italieni;
- Grecia – versiunea greacă a Gladio (HRF) preia controlul ministerului apărării și instalează o dictatură de dreapta;
- Mozambic – asasinarea lui Edurardo Mondlande. Liderul mișcării FRELIMO;
- Italia – atentatul din Piazza Fontana din Milano soldat cu 16 morți și 80 de răniți;
- Turcia – lovitură de stat;
- Italia – atentatul cu bombă de la Peteano comis de Vincenzo Vinciguerra . Sunt omorâți trei carabinieri;
- Italia – masacrul de la Brescia – opt morți și 102 răniți;
- Italia – atentat cu bombă în trenul Milano – München, “Italicus Express”, 12 morți și 48 de răniți;
- Italia – este arestat generalul Vito Miceli șeful serviciului secret al armatei sub învinuirea de conspirație împotriva statului. În cursul procesului ies la iveală planurile NATO cu privire la armatele secrete “stay behind”;
- Turcia – La Istanbul, o demonstrație de 500.000 de oameni este atacată cu focuri de armă trase spre tribuna vorbitorilor. 38 de morți și sute de răniți;
- Spania – Masacrul Atocha. Atac asupra biroului unui avocat cu strânse legături cu partidul comunist. 5 morți;
- Italia – Este răpit și ulterior asasinat fostul prim-ministru Aldo Moro, mebru al partidului creștin democrat. Moro era în curs de a constitui un guvern de uniune națională care includea și membri ai Partidului Comunist Italian;
- Turcia – Kenan Evren, comandantul unității turce a Gladio dă o lovitură de stat militară;
- Germania – Un mare depozit ilegal de arme este descoperit la Lüneburger Heide. Extremiști Gladio sunt bănuiți că ar fi înfăptuit masacrul de la Oktoberfest. 13 morți, 213 răniți;
- Turcia – Operațiuni de tip Gladio direcționate contra kurzilor, soldate cu mii de morți în anii următori;
- Italia – Vincenzo Vinciguerra dezvăluie în cadrul procesului său Operațiunea Gladio și implicarea NATO în acte de terorism. Este condamnat la închisoare pe viață;
- Belgia – Atacuri armate în supermrket-uri din regiunea Brabant soldate cu 28 de morți. Investigațiile ulterioare dezvăluieo conspirație de tip Gladio între SDRA 8, grupul de extremă dreaptă WNP și Pentagon (DIA);
- Italia – Judecătorul Felice Casson descoperă documente referitoare la Operațiunea Gladio în arhivele militare itlaiene și îl forțează pe primul ministru Giulio Andreotti să confirme în fața parlamentului existența armatei secrete;
- Belgia – Pe 5 Noiembrie NATO, infirmă categoric declarațiile premierului italian Andreotti cu privire la Gladio, iar în ziua următoare, pe 6 Noiembrie, își retrage propriu comunicat refuzând să mai răspundă la întrebări;
- Belgia – Parlamentul European condamnă categoric NATO și SUA pentru manipularea politicii europe prin crearea armatelor stay-behind;
1991-2001. SUA – CIA refuză o cereri de documentare asupra Operațiunilor Gladio cu textul standard ”CIA nu poate nici confirma nici nega existența sau inexistența documentelor solicitate”;
- Italia /SUA – Comisiei parlamentare care investighează asasinarea premierului Aldo Moro îi este refuzat accesul la documente de către CIA, cu același text standard.
Într-un interviu recent[6], profesorulClaudio Mutti afirma că nu numai asasinarea lui Moro, dar și sfârșitul politic al altor lideri politici cum ar fi socialistul Bettino Craxi sau creștin-democratul Giulio Andreotti, se datorează unor operațiuni asemănătoare desfășurate cu complicitatea Mossadului, deranjat de apropierea dintre politicienii italieni și statele arabe. Ca să îl cităm pe profesorul italian “când cineva încearcă să facă politică independentă, atunci se petrec atentatele, când politica este aservită intereselor atlantice atunci se trăiește în pace”.
III. Un model repetat
Doresc să subliniez încă o dată că faptele enumerate mai sus nu sunt niște supoziții neverificate, sau “teorii conspiraționiste” ele fiind documentate în justiția italiană și în anchete parlamentare. Ele nu sunt specifice doar Europei Occidentale, organizarea unor lovituri de stat de către CIA în state care nu respecă linia politică atlantistă fiind un fenomen global. Înlăturarea premierului iranian Mossadegh în 1954 și lovitura de stat din Chile organizată împotriva guvernului lui Salvador Allende sunt primele exemple care îmi vin repede în minte.
Noam Chomsky și William Blum[7] au întocmit o listă detaliată a intervențiilor militare și a loviturilor de stat organizate de CIA și armata americană in care sunt identificate: China (1940-1960), Iran (1953); Guatemala(1954); Thailanda (1957); Laos (1958-60); Congo (1960); Turcia (1960, 1971 & 1980); Ecuador (1961 &1963); Vietnamul de Sud (1963); Brazila (1964); Republica Dominicană (1963); Argentina (1963); Honduras (1963 & 2009); Irak (1963 & 2003); Bolivia (1964, 1971 & 1980); Indonesia (1965); Ghana (1966); Grecia (1967); Panama (1968 & 1989); Cambodgia (1970); Chile (1973); Bangladesh (1975); Pakistan (1977); Grenada (1983); Mauritania (1984); Guinea (1984); Burkina Faso (1987); Paraguay (1989); Haiti (1991 & 2004); Rusia (1993); Uganda (1996) și Libia (2011). Nici măcar această lista nu este nici actualizată nici completă, întrucât lipsesc episoade precum Iugoslavia (1999) sau recentele Ucraina (2014) și Siria (2008-2016).
Metodele “false flag” folosite în atentatele teroriste marca Gladio nu sunt un specific european. Același model, repetabil la infinit poate fi identificat și în incidentul USS Liberty despre care am mai pomenit în această carte, precum și în multe alte operațiuni între care Operation Susannah șiOperation Nordwoods merită o mențiune specială.
Operation Susannah sau Afacerea Lavon[8] este o operațiune de tip „false flag” organizată de către Mossad pe teritoriul Egiptului, în anul 1954. Obiectivul operațiunii era de a amplasa bombe în cadrul unor teatre, cinematografe și centre culturale engleze și americane. Amplasarea bombelor urma să fie efectuată de egipteni de origine evreiască recrutați de Mossad, iar responsabilitatea urma să fie atribuită naționaliștilor și socialiștilor arabi, cu scopul de a provoca o intervenție militară americană. Atentatele au fost dejucate datorită faptului că o bombă a explodat prematur, atrăgând atenția autorităților egiptene. Deși existența complotului anti-american a fost negată timp de cinci decenii de către Israel, pe 30 Martie 2005 președintele Moshe Katzav a recunoscut oficial implicarea statului său în Operațiunea Susannah și i-a decorat pe supraviețuitori[9].
Operation Nordwoods[10] merită amintită în acest context din două puncte de vedere: în primul rând pentru că repetă pe continentul american modelul Gladio de înscenare a unor atacuri teroriste, îndreptate împotriva propriei populații și în al doilea rând pentru că principalul promotor, Lyman Lemnitzer, deținea cea mai mare funcție militară existentă în armata americană: președinte al Marelui Stat Major American (Joint Chiefs of Staff).Prin Operation Nordwoods Lemnitzer îi propunea președintelui Kennedy organizarea unor atentate pe teritoriul american și blamarea paternității acestora asupra lui Fidel Castro în scopul creeri unui pretext pentru invadarea Cubei. Între atentatele propuse se regăsesc scufundarea unui vapor american, amplasarea mai multor bombe de plastic în Florida și chiar la bordul unui avion civil american care urma să transporte eleve care efectuau muncă de caritate în Peru, scopul fiind generarea unei reacții emoționale cât mai puternice din partea publicului american[11]. Președintele Kennedy a refuzat “propunerea” și l-a îndepărtat pe Lemnitzer, care a fost trimis în Europa unde a devenit comandant suprem al NATO, adică supervizor direct al rețelelor Gladio europene.
Crearea unui incident (în general atac terorist) de către serviciile secrete în scopul justificării unei acțiuni deja pregătite (influențarea unor alegeri, lovitură de stat, intervenție militară etc) constituie un model repetat, un pattern, pe care îl putem identifica atât în întreaga Europă în cadrul Operation Gladio cât și la scară monidală cu USS Liberty sau Operation Northwoods. Nu este vorba de întâmplări, greșeli tactice, decizii greșite ale unor indivizi aflați vremelnic în funcții de conducere, ci de o strategie coerentă, deliberată, pe termen lung, implementată de structuri obscure, nesupuse controlului democratic. Aceste structuri existente în cadrul NATO, au organizat atentate împotriva propiilor cetățeni, provoacând atentate cu sute de morți, totul fiind justificat prin “the greater good”, rațiunile superioare ale luptei împotriva comunismului.Acest tip de logică cinică a fost articulat în mod deschis de Zbignew Brzezinsky în interviul acordat în 1998 săptămânalului francez Le Nouvel Observator. Întrebat fiind dacă “nu regretă că a ajutatfundamentaliștii islamici, oferind arme și asistență viitorilor teroriști?” Brzezinsky a răspuns “Ce e mai important pentru istoria lumii, talibanii sau căderea imperiului sovietic? Câțiva musulmani agitați sau eliberarea Europei Central și sfârșitul Războiului Rece?![12]
Dar stau lucrurile chiar așa? Sunt valabile explicațiile oferite? Justifică “lupta împotriva comunismului” orice fel de acțiuni, inclusiv terorizarea și uciderea propiei populații? Oamenii trebuie mânați precum oile la abator, fiind incapabili să înțeleagă lucrurile mai mari, făcute, se presupune, pentru binele public? Putem încerca să găsim răspunsul la aceste întrebări dintr-o scurtă analiză istorică și … aplicând vechiul adagiu roman “cui prodest”.
IV.A strategy of tension
În primul rând trebuie să constatăm că evenimentul care a servit drept justificare pentru organizarea armatelor clandestine Gladio, respectiv invadarea Europei Occidentale de către sovietici, nu a avut loc. Marii “patrioți” italieni dispuși să lupte cu arma în mână împotriva invadatorilor nu au tras niciun cartuș contra sovieticilor, însă au ajuns să-și omoare compatrioții, amplasând bombe în piețe și în gări frecventate de oamenii normali, nici măcar activi politic, totul la ordinele și sub coordonarea unor agenturi străine de spionaj. Un atare “patriot” italian era incapabil intelectual și moral să realizeze că în timp ce în propria sa țară se aflau zeci de baze și instalații militare americane, adică țara se află de facto sub ocupație militară, la ordinele agenturilor de spionaj ale ocupantului, el executa atentate împotriva unor conaționali nevinovați, pentru a influența niște alegeri, presuspuse a fi democratice.
În al doilea rând, dacă prin absurd am accepta explicațiile lui Brzezinsky, că binele superior, căderea “Imperiului Sovietic”, justifică înarmarea și pregătirea teroriștilor și prin extensie a atentatelor Gladio din Europa, ar însemna că odată cu prăbușirea sistemului comunist, “instituțiile” “democrațiilor occidentale” nu ar mai trebui sa fie implicate în activități ilicite precum finațarea grupărilor teroriste, organizarea de lovituri de stat, inventarea unor pretexte pentru invadarea altor țări etc. Acest lucru nu s-a produs însă. Războaiele au continuat, finanțarea grupărilor teroriste a continuat, au fost găsite noi motive pentru a invada puncte strategice de pe glob.
Grupările de militanți islamici, sprijiniți de CIA la finalul anilor ’80 în Afghanistan, au reapărut în Caucazul de Nord. Iugoslavia a fost bombardată și “ajutată” să se spargă în bucăți iar în Kosovo a apărut Camp Bondsteel, cea mai mare bază americană din Balcani. Irakul a fost invadat sub pretextul existenței armelor de distrugere în masă. Afganistanul a fost invadat în căutarea lui Ben Laden și al aceleiași al-Qaeda pe care americanii o inventaseră și pe care Brezinski o caracteizase ca pe “câțiva musulmani agitați”. Întâmplător atât Irakul și Afganistanul dețin două importante materii prime, petrolul, respectiv plantațiile de mac din care se prelucrează ulterior opiul și heroina. Tot întâmplător ambele țări ocupă poziții strategice importante, la granița cu Iranul și la poarta Asiei Centrale. Trupele invadatorare nu părăsesc teritoriile nici la ani de zile după lichidarea lui Ben Laden sau a lui Saddam Hussein.
Concomitent apar noi grupări teroriste cum ar fi Jabat al-Nusra sau ISIS/ Statul Islamic. Apariția lor este prevestită chiar de jurnaliștii de investigație americani.[13] Teroriștii fundamentaliști islamici își fac apariția în inima Europei, la Paris, la Berlin, la Londra, dar singurul guvern implicat direct în lupta contra ISIS, guvernul sirian condus de Bashar al-Assad, trebuie să dispară: “Assad must go” spun la unison politicienii occidentali.
Astfel, în aproximativ un deceniu, între 1990 și 2001, în cel mai convenabil mod posibil, Războiul Rece a fost înlocuit de Războiul contra Terorii “War on Terror”, rolul de dușman perfect al comunismului fiind suplinit de fundamentalismul isamic.
Poate că acțiunile fundamentaliștilor islamici în Caucaz și Balcani, atentatele din Europa de Vest sau folosirea de arme chimice în Siria, cu scopulde a blama guvernul Assad vă aduc aminte de Gladio?Sau poate e totul o coincidență?Jurnaliștireputați precum Paul Williams[14] sau “whistlebloweri” precum Sibel Edmonds spun că nu.
Edmonds, o americancă cu orgini turco-azero-iraniene și vorbitoare fluentă a mai multor limbi din zona Asiei Centrale, afirmă în cărțile și interviurile[15] acordate, că în paralel cu operațiunile din Europa de Vest, serviciile secrete americane desfășoară operațiuni sub acoperire în zona islamică, iar acest program ar purta numele de Gladio B. Potrivit aceleiași surse, din taberele de antrenamentaflate în principal în Turcia, Afganistan și Iordania, fundamentaliștii islamici sunt trimiși să provoace instabilitate în Rusia (Caucazul de Nord), China (provincia Xinjian, cunoscută și ca Turkestanul de Est), sau în state musulmane cu politică nealiniată intereselor americane cum au fost Libia, Irakul sau Siria. Același program ar putea fi responsabil și cu organizarea unor atentate în Europa de Vest și chiar în Statele Unite. Paul Williams[16] a ajuns la concluzii asemenătoare investigând taberele de antrenament de la Islamberg[17], unde spune el, sunt antrenațimilitanții înainte de a fi trimiși în Pakistan și Afganistan. La fel, centrul mondial al rețelei Güllen amplasat Saylorsburg[18], este de fapt o imensă tabără de pregătire și antrenament pentru militanții care sunt trimiși ulterior în Turcia și în țările din Asia Centrală.
Indiferent dacă Gladio B sau Gladio II există ca program distinct sau nu, implicareaserviciilor secrete occidentale în finanțarea și antrenarea al-Qaeda și talibanilor în anii ’80 este un fapt recunoscut astăzi de oficiali americani precum Brzezinsky. Incidente separate de tipul accidentului din Turcia de la Susurluk[19], descoperirea legăturilor dintre Graham Fuller și frații Țarnaev, desemnați de presă ca organizatori ai atentatelor cu bombă de la Maratonul din Boston, implicarea aceluiași oficial american în susținerea rețelei Fethullah Güllen și în încercarea de lovitură de stat din Turcia, toate par să fie replici actualizate ale operațiunilor desfășurate îna doua jumătate a secolului trecut. Același lucru se poate afirma și despre înființarea, antrenarea și finanțarea ISIS pentru a servi fie drept armă îndreptată împotriva unui inamic geopolitic, fie drept pretext pentru intervenții “umanitare”[20].
Iar zona islamică nu este singura reminiscentă a Gladio. În Ucraina, în Piața Maidan, lunetiștii îi împușcă atât pe protestatarii pro-Uniunea Europeană cât și forțele de ordine, în mijlocul haosului creat are loc o lovitură de stat cu puternica asistență a Pravy Sektor, trupele paramilitare constituite din extremiști de dreapta. În Polonia procuratura generală declanșează investigații cu privire la antrenarea trupelor paramilitare ucrainiene pe teritoriul polonez[21].
Dacă operațiunile de dată recentă necesită documentare suplimentară, veridicitatea vechiului Gladio este probată dincolo de orice îndoială. Acest lucru i-a făcut pe cercetătorii fenomenului să se întrebe dacă ar putea exista și alte motive care justifice interesul constant al serviciilor secrete pentru astfel de operațiuni. Principalele răspunsuri oferite au vizat următoarele coordonate:
În primul rând, manipularea unor grupuri teroriste, fie ele de extremiști pravy-sektoriști, fie fundamentaliști islamici, oferă organizatorilor posbilitatea de a plasa lovituri directe rivalilor geopolitici păstrând în același timp o aparență de neimplicare, așa numita “plausible deniability”. Astfel SUA sau aliații săi pot lovi Rusia în Caucaz, sau China în Xinjian fără a risca un război direct devastator invocând “Nu suntem noi cei care acționează, ci al-Qaeda, ISIS, teroriștii” etc.
În al doilea rând, încă din anii ’50, de la discursul de adio al președintelui Dwight Eisenhower s-a făcut referire la complexul militaro-industrial și la interesele distincte ale acestuia față de agenda cetățeanului obișnuit. Complexul militaro-industrial are nevoie de un “Război Rece”, “Război Împotriva Terorii”, Război în Irak, Siria etc, pentru a justifica enormele bugete alocate apărării și operațiunilor speciale. Bugetele pentru operațiuni speciale, așa numitele black operations pot fi asigurate din trafic de droguri, desfășurate într-un mediu obscur în care coexistă serviciile secrete, lumea interlopă și terorismul internațional, din nou sub o umbrelă de “plausible deniability”[22] etc.
În fine, crearea unui climat de teroare (“A Strategy of Tension”) în cadrul propriei populații este propice manipulării acesteia în diversele direcții dorite de organizatori: împotriva comunismului în trecut, împotriva islamului în prezent, etc Totodată populația,simțindu-se în pericol, caută ocrotire din partea statului acceptând atât limitarea libertății personale, sub pretextul nevoii de securitate, cât și alocări bugetare mai mari pentru instituțiile de securitate.
- În loc de concluzii
Avem așadar dovada implicării serviciilor secrete occidentale în atentate împotriva populației proprii, în zeci lovituri de stat și intervenții militare în străinătate sub diverse pretexte. Avem și o suspinciune rezonabilă că acest tip de activitate nu a încetat odată cu prăbușirea comunismului, ci a continuat sub forma “războiului contra terorii” pentru care a fost creat un nou inamic, fundamentalismul islamic. Explicațiile oferite în paragrafele anterioare, respectiv posibilitatea acțiunii contra rivalilor geopolitici sub “plausible deniability”, asigurarea bugetelor pentru operațiunile ilegale black-ops și strategia de a crea tensiune, sunt valabile, însă nu constituie decât o parte din tabloul general. La fel, “banii” sau “controlul resurselor naturale” sunt o parte a explicației, nu însă mobilul exclusiv al acțiunilor.
Atentatele și loviturile de stat trebui puse într-un context social mai amplu. Ele nu explică marile inginerii sociale la care au fost supuse SUA și Europa în ultimele decenii: încurajarea imigrației masive a populației non-europene, exportul de locuri de muncă spre alte continente, atacurile asupra familiei, promovarea pornografiei și a comportamentelor sexuale aberante, atacul asupra identităților colective în special asupra statului-națiune, transferarea puterilor de decizie spre organisme supra-naționale, favorizarea mișcării internaționale a capitalurilor etc. Toată acestămatrice complexă, construită treptat, pe nesimțite, dar cu o autoritate ce se dorește globală, am numit-o Turnul Babel, datorită conotațiilor religioase implicte, cu atât mai mult cu cât convingerea autorului acestor rânduri este că mesianismul religios joacă un rol important în proiect.
Față de realitățile care ne sunt pregătie în Noul Turn Babel și pe care am căutat să le prezint în acest volum, am întâlnit mai multe tiputi de atitudini. Cel mai adesea reacția este una de negare, închidem ochii sperând că nu e adevărat. O altă reacție este una de resemnare întrucât oricum “noi nu putem face nimic ca să influențăm mersul lucrurilor”. În fine, cea mai urâtă reacție este un cinism pur “asta este, important că nouă ne mearge bine, după noi potopul!” Ignorarea realității nu ne scutește însă de suportarea consecințelor ei și ale propriei noastre pasivități, lucru valabil atât pentru prezent, cât mai ales pentru viitor, pentru urmașii noștri. Le vom lăsa o lume mai bună decât cea pe care am primit-o la naștere?
[1]Höhne, Heinz; Zolling, Hermann (1972). The General Was a Spy: The Truth about General Gehlen and his spy ring. New York: Coward, McCann & Geoghegan.
[2]„CIA urmând directivele propriului guvern, a dorit să creeze un naționalism italian care să facă orice pentru ca Italia să nu alunece spre stânga și în acest scop s-ar putea să fi recurs la acțiuni teroriste. ..Italia a fost tratată ca un fel de protectorat al Statelor Unite. Îmi este rușine să mă gândesc că încă suntem subiectul unei supravegheri speciale”. https://www.theguardian.com/world/2001/mar/26/terrorism
[3] Documentarul “Operation Gladio” realizat de BBC în 1992 poate fi accesat integral la https://www.youtube.com/watch?v=GGHXjO8wHsA
[4]Ganser D., NATO’s secret armies – Operation Gladio and Terrorism in Western Europe, Frank Cass, 2005
[5]Ibid, p. 250-258
[6]Victory Hour 4 Mai 2014.
[7]Chomsky N., Blum W. – Killing Hope: US Military and CIA Interventions Since World War II, 1995
[8]Operation Susannah mai este denumită și Afacerea Lavon, după numele ministrului apărării israelian, Pinhas Lavon.
[9]https://www.ynetnews.com/Ext/Comp/ArticleLayout/CdaArticlePrintPreview/1,2506,L-3065838,00.html
[10]Operation Nordwoods, arhiva oficială: https://nsarchive2.gwu.edu//news/20010430/northwoods.pdf
[11]https://abcnews.go.com/US/story?id=92662&page=1
[12]Interviul original în limba franceză poate fi accesat la http://www.voltairenet.org/article165889.html iar varianta engleză: la https://dgibbs.faculty.arizona.edu/brzezinski_interview
[13]Hersh, ibid
[14]Paul Williams este singurul jurnalist premiat cu trei premii Keystone în același an. Fostă apariție constantă în publicații mainstream conservatoare de tip Wall Street Journal, National Review, Fox News, Williams a cunoscut un moment de „trezire la realitate” după ce prin munca sa de cercetare a constatat implicarea CIA în organizarea fundamentaliștilor islamici din Statele Unite. Între cărțile sale recente recomandăm Operation Gladio – The Unholly Alliance between The Vatican, The CIA and The Mafia, Prometheus Books, 2015
[15]Există numeroase interviuri acordate de Sibel Edmonds pe tema Gladio și Gladio B, principala zonă de expertiză a sa fiind Turcia și Asia Centrală.
[16]Interviul RT, CIA’s Operation Gladio with Paul Williams poate fi accesat la https://www.youtube.com/watch?v=PS7IFWmTyFw&feature=youtu.be
[17]Localizat în statul american New York
[18]Localizat în statul american Pennsylvania
[19] Pe 3 Noiembrie 1996, în localitatea Susurluk din Turcia, a avut loc un accident de mașină care avea să genereze un imens scandal internațional, așa numitul “Scandal Susurluk”. Într-un accident de mașină, la care presa și poliția locală au ajuns mai repede decât serviciile secrete, au fost identificate cadavrele șefului poliției turce, alături de unul dintre cei mai căutați criminali ai planetei, teroristul Abdullah Çatli Investigațiile ulterioare că Çatli, evadat dintr-o închisoare elvețiană și dat în urmărire internațională prin Interpol, găsise refugiu în Marea Britanie, unde după un an de zile primise cetățenia și ulterior emigrase în Statele Unite, unde i-a fost acordată imediat rezidența permanentă. După ce și-a stabilit baza de lucru la Chicago, Çatli aflat în topul pesoanelor căutate de Interpol, a călătorit fără probleme în repetate rânduri între SUA și Turcia. Există suspiciuni majore cu privire la implicarea sa atât în atentate asupra unor personalități politice cum ar fi președintele Azerbaidjanului Aliev cât și în traficul de heroină, pe rute care traversează Turcia, venind din Asia Centrală.
[20]Temă abordată distinct în capitolele „Cum a apărut Statul Islamic/ISIS în Siria. Partea I & II.
[21] http://www.voltairenet.org/article183533.html
[22]Totuși cifrele nu mint. Majorarea la extrem a producției de opiu în Afghanistan de la zero sub talibani, la peste 300.000 Haîn 2017, vorbește de la sine. Statisticile oficiale ale ONU pot fi accesate la: https://news.un.org/en/story/2017/11/636182-afghanistan-opium-production-jumps-87-cent-record-level-un-survey
Studiul de față reprezintă utimul capitol al lucrării „Integrarea în Turnul Babel”, Ed. JATEPress Kiado, Szeged, 2018
