În 1999, vedea lumina tiparului în China o carte scrisă de doi colonei ai Armatei Republicii Populare Chineze (numele lor este Qiao Liang și Wang Xiangsui), care are toate datele de a deveni o piatră de hotar în marea strategie a Chinei din epoca următoare, strategie care vizează procesul global de reașezare a plăcilor tectonice geopolitice în conformitate cu noile realități ale economiei, demografiei, forței militare și tehnologice a marilor actori de pe arena internațională. „Războiul fără limite”, așa cum a fost tradusă această lucrare în literatura occidentală, propune o viziune novatoare a războiului actual, în legătură cu raporturile dintre arta militară și noile tehnologi, dar și cu ideea de prelungire a câmpului de luptă mult dincolo de limitele convenționale, militare, ale acestuia. Prezentăm mai jos câteva fragmente din această lucrare a tandemului Qiao Liang și Wang Xiangsui, în speranța că lucrarea, în integralitatea sa, va fi publicată cât mai curând și în limba română.
De-a lungul ultimilor 300 de ani oamenii s-au obișnuit să se îndrăgostească orbește de nou și să disprețuiască vechiul în sfera tehnologiei, iar căutarea fără sfârșit de tehnologii noi a devenit un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor dificile ale existenței. Infatuați astfel, oamenii, în mod gradual, au deviat. Exact cum cineva va comite zece greșeli pentru a acoperi una, pentru a rezolva o problemă dificilă oamenii nu ezită să aducă încă zece astfel de probleme asupra lor. Spre exemplu, pentru o modalitate mai convenabilă de transport oamenii au inventat automobilele care au generat un șir lung de cerințe – minerit și metalurgie, procesarea mecanică, extracția petrolului, rafinarea cauciucului, construcția de drumuri și altele a căror punere la punct a necesitat dezvoltarea unor mijloace tehnice ce, la rândul lor, au creat poluare, au distrus resurse, au scos teren din circuitul agricol, au provocat accidente și alte probleme acute. Pe termen lung, scopul original de a folosi automobilele pentru înlesnirea circulației pare aproape neimportant în comparație cu această masă de probleme. În acest fel, expansiunea irațională a tehnicii face ca umanitatea să-și piardă continuu din vedere țelurile în ramificațiile complexe ale arborelui tehnologiei, pierzându-și calea și uitând cum să se întoarcă. Putem numi acest fenomen efectul de ramificație. Din fericire, la acest moment și-a făcut apariția tehnologia modernă a informației și putem spune cu certitudine că aceasta este cea mai importantă revoluție din istoria tehnicii. Semnificația sa revoluționară nu stă în aceea că este tehnologie nouă în sine, ci în calitatea sa de agent de legătură care poate penetra cu ușurință toate straturile de bariere dintre tehnologii și poate corela diversele tehnologii care par să fie total neînrudite. Prin această legătură nu este posibil numai de a deriva multiple tehnologii noi, care nu sunt nici una nici alta în timp ce reprezintă și una și alta ci, mai mult, se pune la dispoziție un cadru nou de abordare a relației dintre om și tehnologie. Pentru că numai printr-o perspectivă umană poate omenirea să perceapă clar esența tehnologiei ca instrument și numai astfel poate evita servitutea față de tehnologie – ca unealtă – în timpul procesului de rezolvare a problemelor dificile ale existenței. Omenirea este perfect capabilă de a-și dezvolta capacitățile imaginative astfel încât fiecare tehnologie al cărei potențial este epuizat să nu fie abandonată ci perfecționată. Astăzi, utilizarea independentă de tehnologii distincte devine din ce în ce mai mult de neimaginat. Emergența tehnologiei informației oferă posibilități infinite pentru împerecherea între tehnologiile noi și cele vechi cât și între tehnologiile noi și avansate. Exemple nenumărate au demonstrat că utilizarea integrată a tehnologiei poate avansa progresul social mai mult decât descoperirea de tehnologii noi.
Nici o forță armată care aspiră la modernizare nu poate evita dezvoltarea tehnologică. Cerințele războiului au fost mereu sursa tehnologiilor noi. În timpul războiului din Golf, mai mult de 500 de tipuri de tehnologie nouă și avansată a anilor `80 au urcat pe scenă transformând acest conflict într-o aplicație demonstrativă pentru armamente noi. Totuși, lucrul care a lăsat o impresie profundă asupra contemporanilor nu au fost noile armamente în sine ci, mai degrabă, tendința de sistematizare în dezvoltarea și utilizarea armelor. Interceptarea Scud-urilor irakiene de către rachetele Patriot, acțiune de luptă ce părea la prima vedere un lucru la fel de simplu ca a trage cu pușca după păsări, implica de fapt instalații dispuse pe mai mult de jumătate din suprafața planetei: după ce un satelit DSP identifica ținta, se alarma stația terestră din Australia care dădea semnalul mai departe către postul de comandă central din Riad printr-un post de comandă aflat în munții Cheyenne, abia după aceste etape servanții bateriilor Patriot își ocupau posturile de luptă, totul în nu mai mult de 90 de secunde. Întreaga operațiune se baza pe un număr mare de relee și pe coordonarea sistemelor C3I și spațiale, într-o adevărată lovitură auzită în întreaga lume. Coordonarea în timp real a numeroase sisteme de arme pe distanțe mari a creat astfel capacități de luptă fără precedent, lucru prin excelență inimaginabil înainte de emergența tehnologiei informației. În timp ce se poate spune că apariția armelor distincte înainte de al doilea război mondial mai putea să provoace o revoluție militară, astăzi nici un sistem de armament nu este capabil să domine scena de unul singur.
Războiul în era integrării tehnologice și a globalizării a anulat dreptul armelor de a-l defini și a realiniat relația dintre acestea și confruntarea armată astfel încât apariția unor arme de concepție nouă și, mai ales, a unor noi concepte de arme i-a încețoșat fața. Contează un simplu atac al unui hacker ca un act ostil? Se poate spune că folosirea de instrumente financiare pentru distrugerea unei țări echivalează cu o bătălie? A afectat transmiterea de către CNN a cadavrului unui soldat american pe o stradă din Mogadishu determinarea americanilor de a acționa ca polițist global, alterând astfel situația strategică din lume? Și ar trebui ca o estimare a acțiunilor de război să țină cont de mijloace sau de rezultate? Evident, pornind de la definiția tradițională a războiului, nu se mai poate răspunde la întrebările de mai sus. Când realizăm brusc că toate aceste acțiuni non-război pot fi viitorii factori constitutivi ai războiului suntem puși în fața nevoii de a genera un nou nume pentru această nouă formă a a conflictului armat: război care transcende toate granițele și limitările, pe scurt: război fără limite.
Revoluția armelor precede în mod invariabil revoluția în afacerile militare cu un pas și, urmând apariției unei arme revoluționare, apariția revoluției în afacerile militare este doar o chestiune de timp. Istoria războiului este doar exemplificare continuă a acestui principiu: lăncile de bronz și de fier au generat falanga infanteriei, arcurile cu săgeți și scările de șa au generat noi tactici pentru cavalerie. Tunurile cu pulbere neagră au dat naștere unui complement întreg de moduri specifice războiului modern… și din timpul în care gloanțele conice și puștile au intrat în câmpul tactic ca avangardă a erei tehnologiei, armele și-au înscris imediat numele pe scutul războiului. Prima dată au fost enormele vase îmbrăcate în oțel care dominau mările și care au lansat epoca cuirasatelor, apoi fratele acestora, tancul, a dominat războiul terestru, după care avionul a dominat cerul până la nașterea bombei atomice și a începerii erei nucleare. Astăzi, o multitudine de tehnologii noi și avansate continuă să curgă în dotarea armatelor astfel încât armele au devenit în mod solemn reprezentarea supremă a războiului. Când oamenii discută despre războiul viitorului ei s-au obișnuit deja cu folosirea anumitor arme sau tehnologii pentru a-l descrie, numindu-l război electronic, război al armelor de precizie și război informatic. Navigând pe orbita lor mentală, oamenii nu au observat că o anumită schimbare încă puțin evidentă dar foarte importantă se apropie pe nebănuite.
Nici înalta tehnologie, ca generalitate, și nici tehnologia informației – în sine o înaltă tehnologie a zilei de astăzi, nu pot deveni sinonime, definiții pentru războiul viitorului. Chiar dacă în războaiele viitoare toate armele vor avea componente informatice și vor fi pe deplin computerizate, tot nu vom putea denumi un asemenea război ca război electronic. Aceasta pentru că, indiferent de cât de importantă este tehnologia informației, nu poate suplini complet funcțiile și rolurile fiecărei tehnologii ca atare. Spre exemplu, vânătorul F-22 care deja încarnează complet tehnologia informației, este tot un avion de vânătoare, iar racheta Tomahawk este tot o rachetă și nu pot fi reduse la numitorul comun al unor arme informatice așa cum nici războiul care este purtat cu aceste arme nu poate fi denumit război informatic. Războiul computerizat în sens larg și războiul informatic în sens îngust sunt două lucruri complet diferite. Cel dintâi se referă la diversele forme de război care sunt potențate și însoțite de tehnologia informației, în timp ce cel din urmă se referă în primul rând la războiul în care tehnologia informației este folosită pentru a obține sau suprima informația. În plus, mitul contemporan creat prin venerarea informației i-a făcut pe oameni să creadă în mod eronat că aceasta este singura tehnologie emergentă în timp ce soarele a apus peste toate celelalte. Acest tip de mituri poate aduce mai mulți bani în buzunarele lui Bill Gates, dar nu poate schimba faptul că dezvoltarea tehnologiei informației se bazează pe dezvoltarea altor tehnologii, iar dezvoltarea tehnologiei materialelor exercită o constrângere directă asupra evoluției tehnologiei informației. Spre exemplu, dezvoltarea biotehnologiei va determina viitorul tehnologiei informației. Vorbind de tehnologia bio-informatică ne putem întoarce la subiectul anterior și putem face din nou o mică presupunere: dacă oamenii angajează arme biologice ghidate informatic pentru a ataca un bio-computer, aceasta contează ca război biologic sau ca război informatic? Ne temem că deși nimeni nu va putea să răspundă într-o singură propoziție, acest aspect al războiului este perfect probabil. De fapt, nici nu este necesar ca oamenii să își spargă creierii pentru a afla dacă tehnologia informației va crește puternică și nesupusă astăzi pentru că ea însăși este o sinteză a altor tehnologii și apariția ei precum și fiecare pas în față pe care îl face constituie un proces în care se amestecă cu alte tehnologii, astfel încât ea ajunge o parte a acestora și ele devin parte din tehnologia informației, aceasta fiind în mod precis caracteristica fundamentală a epocii integrării tehnologice și a globalizării.
În istoria războiului, o regulă generală nescrisă a fost aceea de a purta lupta care se potrivește armelor tale. Deseori se întâmplă ca numai după ce intră în posesia armei posesorul își formulează tactica potrivită. Prin preeminența armelor, urmate de tactici, evoluția celor dintâi a exercitat un efect constrângător decisiv asupra evoluției artei militare. Firește, există limitări care se aplică acestui model, limitări relative la epocă și la nivelul tehnologic, dar nici nu putem afirma că nu există nici o relație între aceasta și gândirea liniară în care fiecare generație de arme îi face pe specialiști să se întrebe numai dacă performanțele armelor în sine sunt avansate, fără să se aplece și asupra altor aspecte. Poate acesta este unul din factorii care face ca o revoluție în domeniul armamentelor să preceadă invariabil fiecare revoluție în afacerile militare.
Deși expresia du lupta care se potrivește armelor tale este esențialmente negativă în natura ei din moment ce implică o anumită neajutorare, nu avem de gând să desconsiderăm înțelesul pozitiv pe care îl are astăzi, acest înțeles fiind acela de a căuta tactica optimă pentru armele avute la dispoziție. Altfel spus, de a căuta modul de luptă cel mai potrivit pentru o anumită armă astfel încât aceasta să performeze la întregul ei potențial. Astăzi, cei angajați în sfera militară au finalizat, conștient sau inconștient, tranziția de la forma negativă la cea pozitivă a acestei reguli. Doar că opinia publică încă crede în mod eronat că aceasta este doar o soluție pentru țările înapoiate, singura inițiativă care le este posibilă în neajutorarea lor. Cu greu se realizează că Statele Unite, cea mai mare putere din lume, trece la rândul ei prin același gen de neajutorare. Chiar dacă este cea mai bogată țară din lume, nu poate să-și utilizeze în mod uniform tehnologiile noi și avansate pentru a purta un război modern deosebit de costisitor. Singurul lor avantaj este că au o libertate mai mare în selectarea și împerecherea armelor noi cu cele vechi.
Dacă se poate ajunge la un numitor comun în privința celei mai bune tactici, împerecherea și utilizarea de arme noi cu altele de generație mai veche nu numai că va face posibilă anularea limitărilor armamentelor uniforme, dar poate deveni un multiplicator al eficienței acestora. Bombardierul B-52, despre care s-a spus în atâtea ocazii că și-a epuizat potențialul și că poate fi retras din serviciul activ, a urcat din nou pe firmament după ce a fost cuplat cu racheta de croazieră și cu alte arme ghidate de precizie, iar aripile lui nu au atins încă pământul nici astăzi. Prin utilizarea de rachete acroșate în exteriorul fuselajului, ghidate în fascicol infraroșu, avionul A-10 a primit capabilități de atac de noapte care îi lipseau din construcție, iar când este împerecheat cu elicopterul Apache, se completează cu acesta atât de eficient încât această platformă a anilor `70 este în continuare foarte impunătoare. Evident, du lupta care se potrivește armelor tale nu reprezintă sub nici o formă o acțiune pasivă. Spre exemplu, astăzi, piața din ce în ce mai deschisă a armelor și multitudinea de canale de aprovizionare au oferit o mare libertate în ceea ce privește selectarea tipurilor concrete de armament, iar coexistența masivă a armelor din generații diferite a oferit un fundament mai larg și mai funcțional pentru combinațiile trans-generaționale decât în orice moment din trecut, astfel încât să nu fie necesar decât să distrugem condiționările mentale care ne împing să tratăm generațiile de armamente, utilizările lor și combinațiile dintre ele ca pe ceva fix, pentru a deveni capabili să transformăm lucrurile putrede în lucruri miraculoase. Credința că ducerea unui război modern este condiționată de existența armamentelor moderne, orbirea produsă de efectele miraculoase ale acestor armamente, pot duce chiar la anularea potențialului major al acestora și la transformarea unor lucruri miraculoase în lucruri putrede. Ne găsim într-o perioadă în care un salt revoluționar a început să se producă în domeniul armamentelor, de la sistemele simbolizate prin praful de pușcă la cele simbolizate prin informație, iar acest salt poate dura un timp relativ îndelungat în care cele două sisteme vor alterna. Astăzi nu putem prezice cât va dura această tranziție dar, ceea ce putem să spunem este că atât timp cât alternanța respectivă va exista, principiul adaptării modului de luptă la armele avute la dispoziție va fi abordarea de bază pentru orice țară în managerierea relației dintre arme și luptă, incluzând aici Statele Unite, țara care dispune de cele mai avansate arme. Ceea ce trebuie să evidențiem este că lucrul cel mai de bază nu este lucrul cu cel mai mare viitor. Inițiativele agresive sub precondiții negative constituie doar o abordare limitată la un timp specific și în nici un caz o regulă eternă. În mâna omului, progresul științific a trecut de mult de la faza de descoperiri pasive la cea de invenții active și când americanii au propus pentru prima dată conceptul construirii armelor adecvate luptei au declanșat cea mai mare schimbare în relația dintre arme și tactici de la apariția războiului. Prima dată determină modul de luptă, apoi dezvoltă armele, și prima concretizare a acestui model propusă de americani, bătălia aero-terestră a fost urmată, în zilele noastre, de câmpul de luptă digitizat și de unitățile digitizate. Aceste mutații indică faptul că rolul armelor ca precursoare ale revoluțiilor în afacerile militare a fost acum slăbit. De acum tactica precede și armele urmează sau, în tot cazul, cele două registre se potențează unul pe celălalt într-o dinamică de tip push-pull, care va deveni norma relației dintre ele. În același timp, armele însele au suferit modificări revoluționare, modernizarea lor ne mai căutând numai îmbunătățirea performanțelor sistemelor individuale ci, mai degrabă, dezvoltarea de capacități de interconectare între sisteme. Lecția avionului F-117, aflat într-o categorie de sine stătătoare la vremea lui pentru că era prea avansat și nu putea fi interoperabil cu alte arme, trebuind în cele din urmă să fie retras din serviciul activ, a fost învățată, și gândirea care se bazează pe una sau două sisteme super-letale avansate tehnologic care pot hotărî soarta războiului a devenit acum un lucru al trecutului.
Construiește armele care să se potrivească cu lupta pe care o duci, o abordare care poartă trăsăturile distinctive ale epocii și are caracteristicile unui laborator, poate să fie văzută nu numai ca un fel de opțiune activă ci și ca o soluție bazată pe respectarea unui principiu în fața nestatorniciei evenimentelor. Și, pe lângă calitatea de revoluție majoră în istoria pregătirii de luptă, implică și o posibilă criză în războiul modern: customizarea sistemelor de arme la tactici care abia acum sunt explorate și studiate este ca pregătirea unui mare banchet fără cunoașterea invitaților, unde cea mai mică eroare poate submina întreg demersul. Văzute din perspectiva armatei americane din Somalia, care a fost destructurată când a întâlnit forțele lui Aidid, majoritatea armatelor contemporane nu au capacitatea de a controla reacțiile publicului și nu pot lupta cu un inamic care acționează în manieră neconvențională. Pe câmpul de luptă al viitorului, forțele digitizate se pot găsi foarte bine în situația unui mare bucătar specializat confruntat cu un public ce consumă în mod curent coceni de porumb…
Traducere Sămușan Alin Bogdan
