Conform studiului „The cost of inequality: how wealth and income extremes hurt us all” (Costul inegalităţii: cum bogăţia şi veniturile extreme ne fac rău tuturor), de Oxfam, eliberat presei pe data de 18 ianuarie 2013, inegalitatea financiară a crescut considerabil în ultimii 20-30 de ani. Se pare că oamenii bogaţi devin, într-adevăr, din ce în ce mai bogaţi.
Enorm de mulţi bani se duc în buzunarele a 1%, dacă nu mai puţin, din populaţia întregii lumi. În SUA, începând cu 1980 încoace, o bună parte din venitul naţional, care revine acestor 1%, s-a dublat, de la 10 la 20%. Pentru cei din top, adică 0,01%, s-a mărit de patru ori, ajungând la un număr fără precedent. Această discrepanţă majoră dintre bogaţi şi săraci se aplică în aproape toate ţările lumii, chiar şi în cele mai sărace. La nivel global, în ultimii 20 de ani, veniturile celor 1% s-au mărit cu 60%, iar cei 0,01% au avut măriri şi mai mari.
Ce observăm din aceste procente este clar cea mai mare separare socio-economică din ultimele sute de ani. Să nu ne mirăm dacă apare o nouă revoluţie, similară cu Revoluţia Franceză din 1789, pe plan mondial! Protestele de tip „Occupy” au dovedit supărarea oamenilor în legătură cu această inegalitate, care continuă să crească. Încă o revoluţie a majorităţii pare să devină o posibilitate, mai ales dacă avem în vedere că în multe părţi de pe glob sunt oameni care câştigă un pic peste un dolar pe zi. În schimb, cei top 100 miliardari au câştigat 240 de miliarde numai în 2012, estimaţi a fi destui bani cât să rezolve problema sărăciei globale de patru ori. Nu mai vorbim de faptul că această creştere economică a bogaţilor s-a accelerat de când a început criza financiară.
Acest studiu explică cum, deşi un anumit nivel de inegalitate este normal să apară atunci când unii oameni îşi asumă investiţii de risc, procentele pe care le vedem în prezent sunt dăunătoare şi ineficiente economic. Inegalitatea limitează posibilităţile creşterii financiare, însemnând că acele creşteri financiare ale celor 1% nu vor ajuta majoritatea oamenilor. „Există un număr finit de câte iahturi îşi poate dori un miliardar”, aşadar puţin venit se va duce spre clasa muncitoare. În schimb, dacă ar exista un echilibru mai bun, banii aceştia fiind distribuiţi în mod egal la mai mulţi oameni, atunci aceştia ar avea mai mulţi bani de cheltuit/investit, crescând economia şi scăzând inegalitatea.
Mai apare argumentul că dacă „banii înseamnă putere”, atunci există un număr foarte mic de oameni care deţin foarte multă putere. Este şi logic dacă ne gândim, mulţi politicieni/parlamentari îşi fac lobby-uri din banii acestor 1%. În aceste condiţii, să nu ne mirăm că legile favorizează astfel de indivizi. Acest fapt este cât se poate de evident, mai ales în ţări încă în dezvoltare.
Studiul mai pune accent pe ideea că bogăţia extremă şi inegalitatea economică-socială cauzează o proastă mobilitate socială. „Dacă te naşti sărac, într-o societate dezechilibrată, sunt şanse mari să mori sărac.” Argumentul fiind acela că din moment ce oamenii foarte bogaţi se folosesc de servicii private: şcoli private, spitale private etc., atunci au un interes foarte mic în instituţii publice şi în a plăti taxe pentru acestea. „Aceia care se nasc în rândul elitelor bogate au şanse mult mai mari să deţină posturi în guvern/parlament, astfel întreţinând interesele personale şi mărind inegalitatea socială.” Culmea este că s-a dovedit că oamenii bogaţi trăiesc mai fericiţi şi mai sănătoşi în societăţi mai echilibrate. S-au mai găsit legături între inegalitatea economică şi multe probleme sociale, cum ar fi: violenţa, crima şi obezitatea.
Este abordată şi partea etică a problemei. Citându-l pe Gandhi: „Pământul furnizează destul pentru nevoile fiecăruia, dar nu şi pentru lăcomia fiecăruia.” Din punct de vedere etic nu poate fi justificată această inegalitate. Sunt daţi ca exemplu, pentru restul miliardarilor, Bill Gates şi Warren Buffet, care au donat sume considerabile din averile lor şi care cer să se mărească taxele pentru bogaţi.
Binenţeles, sunt reamintite politicile pentru revenire la echilibru economico-social: „Salarii decente pentru o muncă decentă are un impact foarte mare”; „Servicii publice gratuite sunt cruciale pentru echilibrarea terenului. Cum este în Suedia, unde oamenii ştiu că dacă se îmbolnăvesc vor fi bine trataţi, indiferent de venit”. Acelaşi principiu să aplică şi dacă un om rămâne fără serviciu, acesta ştiind că statul îl va ajuta până se pune pe picioare. Un bun sistem de învăţământ (adică fonduri adevărate acordate acestuia) s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune soluţii de echilibrare economică-socială.
În final, şi probabil cel mai important, trebuie să existe taxare progresivă. Aceasta redistribuie averea de la bogaţi către săraci. Din păcate, la momentul actual, se întâmplă opusul – taxarea este regresivă, săracii plătind un procent mai mare decât bogaţii. Dacă averile acestea ar fi taxate corespunzător, atunci nu am mai avea astfel de discrepanţe majore.
Studiul se încheie cu următoarele idei şi citez:
„Indiferent de ce combinaţii politice se fac, primul pas este ca întreaga lume să aibă acest scop. Există multe metode pentru a inversa inegalitatea. Beneficiile sunt imense, atât pentru cei mai săraci, cât şi pentru bogaţi. Nu ne putem permite să avem o lume cu averi extreme şi inegalitate extremă. Într-o lume în care resursele naturale dispar, reducerea inegalităţii este mai importantă ca oricând. Trebuie să fie redusă, şi repede.”
