Printre scrisorile principesei Maria se afla una care se citeşte cu o emoţie deosebită. Este scrisoarea Alinei Rosetti Tescanu[1] către Principesa Maria prin care îi cere să zădărnicească dragostea ce se înfiripase între fiica ei, Maruca[2], la vremea acea căsătorită cu Mihai Cantacuzino, fiul lui Gh. Gr. Cantacuzino „Nababul”, şi marele muzician George Enescu. Este incredibil cum a putut să scrie cineva cu atâta dispreţ şi obtuzitate despre una dintre cele mai mari personalităţi din istoria culturii româneşti, consacrat de tânăr, protejat al reginei Elisabeta, cel mai tânăr cetăţean român decorat de regele Carol I – George Enescu avea 16 ani când în 1898 regele l-a decorat, şi tot Carol I a scris despre acest copil minune către fratele său, Leopold von Hohenzollern, tatăl viitorului rege Ferdinand: „N-are mai mult de 16 ani şi va fi categoric un Mozart al secolului următor. Cu patru săptămâni în urmă a dirijat la Paris prima sa mare compoziţie cu orchestra conservatorului de acolo. Succesul a fost enorm şi profesorul său a declarat că este un copil minune, iar muzicieni de mare valoare au spus că are un talent extraordinar. Duminica trecută, orchestra de aici, 100 de persoane, a cântat sub bagheta sa – el pare să fie încă un copil – grandioasa şi splendida sa compoziţie[3]. Nous tous avons été saisis. Entuziasmul şi ovaţiile din sala Ateneului au fost de nedescris. Interpretările sale la pian şi vioară sunt extraordinare. Mai târziu l-am chemat la palat ca să-l decorez cu Medalia de Aur a Artelor şi Ştiinţelor, în pofida tinereţii sale. În curând seva întoarce la Paris ca să-şi continue studiile. I-am dublat bursa şi am cerut ca şi statul să-l sprijine. Numele său este Enescu şi provine din nordul Moldovei; părinţii săi sunt oameni simpli.”[4] Apoi opt luni mai târziu tot regele Carol I scria fratelui său: „…tânărul Enescu a fost aici până acum câteva zile şi a realizat o compoziţie măreaţă care urmează să fie reprezentată la Viena. Este un geniu şi va fi o celebritate mondială.”[5]
Scrisorile ce urmează nu se pot citi decât cu un gust amar, dar şi cu recunoştinţă pentru regina Elisabeta care a ştiut să descopere un talent excepţional care altfel ar fi putut fi neglijat sau desconsiderat de elitele vremii.
Alina Rosetti-Tescanu către Principesa Moştenitoare Maria
1909, sept. 26
Madame,
Il y a des détresses d’âme qui excusent les importunités, et qui méritent l’indulgence. Puis-je espérer que Votre Altesse Royale voudra bien me faire bénéficier de pareille miséricordieuse indulgence ? Car il s’agit ; en vérité, d’une grande détresse d’âme, et je viens, une fois de plus, faire appel à Vous, en faveur de l’être que j’aime, par-dessous tout au monde, et dont le sort me remplit d’angoisse et d’appréhension: C’est de ma fille, Marie, que je veux parler.
Je connais les liens d’affection et d’admiration, qui l’attachent à Votre Altesse. Je sais que l’amitié, que Vous avez bien voulu lui témoigner, a été pour elle une source de vie, de joie et de consolation. Je sais encore, que Votre Altesse Royale est la seule personne au monde que puisse en ce moment avoir de l’influence sur elle, et le détourner de prendre des résolutions malheureuses et irréparables.
Tout ce qui je pourrais ajouter en dirait moins de lui écrire à Sinaia et que j’ose mettre sous les yeux de Votre Altesse Royale, en La priant de bien vouloir la lire avec attention. Je dirai, toutefois encore ceci: C’est que le jugement que j’exprime, dans cette lettre sur Enesco, est fortement atténué dans la crainte de blesser, trop péniblement, les sentiments de Marie. Mais je crois qu’Enesco est un être tout à fait indigne d’elle. Est le jour où Marie commettre la folie de s’attacher à cet homme, je considérerai sa vie comme irrémédiablement gâchée et perdue.
Votre Altesse Royale me permettra de lui adresser encore une prière: c’est celle de me garder le secret le plus absolu, vis-à-vis de Marie sur l’envoi de la lettre que je lui ai écrite, et sur l’appel suppliant que j’ai osé adresser à Votre Altesse Royale. Bien des sentiments et des dévouements de parade doivent s’offrir à Votre Altesse Royale et tâcher de gagner Son Attention.
Simplement, humblement, du fond de ma tristesse, je mets aux pieds de Votre Altesse Royale tout ce que le cœur d’une mère peut contenir de dévotion et de reconnaissance passionnée.
Alice Rosetti Tescanu
26 Septembre 1909 Tescani
Alina Rosetti Teţcanu către Maruca Cantacuzino
1909, sept. 26
Fiica mea, Bébé adorat,
În prezenţa ta eu îmi ascund neliniştea şi durerea, căci foarte adesea, cuvântul meu deformează gândul meu şi merge exact împotriva a ceea ce vreau să spun, dar departe de tine eu mă simt mult mai tare şi un instinct irezistibil mă face să-ţi trimit strigătul meu de alarmă. Este imposibil ca tu să nu înţelegi că o dragoste ca a mea, atât de nemărginită, şi de o factură atât de completă are darul prezicerii şi clarităţii în gândire, pe care nu-l atinge nicio logică a inteligenţei şi nicio altă profunzime a înţelegerii. Bebe, tu nu poţi, tu nu trebuie să-ţi sacrifici viaţa ca să slujeşti acestui om. El face aparţine unei alte rase decât a ta. Constantin are dreptate: nu este ebenbürtig ton également né. Şi spun acest lucru nu în sensul meschin al cuvântului. Pur şi simplu, aparţine unei alte specii, şi când nebunia dragostei îţi va trece, atunci vei vedea prăpastia care vă separă. Este un artist admirabil. Dar nu este marea fiinţă umană aşa cum îl crezi tu. Este o fiinţă lipsită de o înaltă umanitate. Eu ştiu. Eu l-am văzut cu o luciditate îngrozitoare în ultima vreme. Este artistul care a început să te captiveze şi astăzi artistul a dispărut pentru a face loc unei fiinţe fictive create, din toate punctele de vedere: moral, intelectual şi fizic, de dragostea ta. Ah! Dacă aş putea să-ţi dau măcar pentru o clipă luciditatea mea teribilă şi să te fac să-l vezi aşa cum este el în realitate, tu ai fi salvată! Tu ai să-l iubeşti poate pentru totdeauna, chiar cu lipsurile sale, dar dacă tu ai avea forţă în clarviziunea ta ai îngropa focul acestui amor şi nu te-ai arunca ca o nebună în abisul propriei tale distrugeri. Căci acest om va distruge toate forţele vitale pe care le ai, le va absorbi ca un stăpân rafinat şi superior şi le va azvârli apoi în neant. Este legea sa fatală, sunt necesităţile absolute ale organismului său de artist, dublate de lipsa lui de înaltă umanitate. El nu are această înaltă umanitate deloc. Nu posedă niciuna din marile forţe directoare care să-l plaseze deasupra sau alături de morala obişnuită, dar aceste forţe sunt cele care fac din tine o fiinţă de grandoare şi nobleţe chiar în acţiunile care se îndepărtează cel mai mult de morala obişnuită. Toate posibilităţile sunt în el, aşa ai spus. Nu, nu toate. Îi lipsesc categoric cele superioare: cele pe care le regăseşti într-unul precum Constantin sub duritatea şi uscăciunea aparenţelor sale, într-un nebun halucinant ca R. Sturdza, într-o creatură dezagreabilă ca Georgette, adică acele calităţi care stabilesc înrudirea morală între fiinţele cele mai diferite şi cele mai îndepărtate. Nu, E[nescu] nu este unul de-a noştri, din acest punct de vedere. Dar hai să admitem că judecata mea este o nebunie şi o absurditate şi că acest om este demn să dăruieşti viaţa ta aşa cum vrei să faci. Hai să vedem care sunt elementele care vor constitui această viaţă şi de ce vei avea tu parte ca bucurie şi fericire în această viaţă. În primul rînd vei pierde cei doi copii[6] – aceasta este mai mult ca sigur. Uite ce a păţit Simky[7], înşelată de bărbatul ei într-o manieră grosolană, maltratată în mod mârşav, până acolo încât i s-a impus prezenţa metresei sale în domiciliul conjugal, refuzându-i-se chiar dreptul de a-şi păstra copilul cu toate că a obţinut divorţul în favoarea ei. Tu ştii cu cine ai de-a face, cu ce fiinţe neîndurătoare şi crude, cu atât mai crude şi neîndurătoare când vor considera că acţionează în spirit de dreptate şi de înaltă moralitate pentru creşterea copiilor. Aceştia vor fi crescuţi de soacra ta şi de Alexandra în atmosfera înspăimântătoare a acestei familii, constrânşi, sufocaţi şi torturaţi, ei nu vor ieşi de acolo decât pentru a trece în mâinile amantei lui Mihai[8] sau în cele ale unei soţii de a doua, rea şi persecutivă (o domnişoară Zisu oarecare, să fii sigură de asta) instalată în căminul pe care tu ai să-l părăseşti. Să zicem că vei avea alţi copii. 20 de mici Enescu nu te vor consola pentru pierderea micului tău Cantacuzino şi nu vor putea înăbuşi regretele şi remuşcările de a fi abandonat copiii tăi unei soarte atât de mizerabile.
Şi ce viaţă vei duce tu alături de el? Obişnuită cu case mari, cu orizonturi largi de natură, tu vei fi închisă într-un apartament care îţi va părea întotdeauna mic, oricare ar fi dimensiunile sale. Este exclusă, după toate probabilităţile, perspectiva de a vă crea un colţ de frumoasă vilegiatură, unde tu ai putea să prinzi rădăcini şi să te obişnuieşti. Ceea ce va câştiga el cu arta sa, admiţând că va avea aceeaşi vogă (lucru improbabil, căci voga unui artist suferă o evoluţie cu apogeu şi declin) aceşti bani zic, vor trebui să ajungă atât pentru plata modestei voastre vieţi la Paris cât şi a turneelor voastre artistice. Ce vă va umple lungile ore neocupate ale acestei vieţi? Care vor fi „pârghiile menite să ridice greutăţile?” Tu mi-ai spus că te dezinteresezi complet, în prezent, de arta sa. S-ar putea chiar să ajungi să urăşti această latură a existenţei sale, care l-a ridicat la tine şi îl absoarbe în dauna tuturor celorlalte lucruri. Şi atunci vei ajunge să regreţi indiferenţa dispreţuitoare cu care priveai politica lui Mihai, dar care cel puţin nu te făcea să suferi. Întreaga viaţă a lui Enescu se va petrece în saloanele şi în sălile de concert, luminate à giorno, ale Parisului, mai întâi pentru că este o necesitate pentru el şi apoi pentru că el iubeşte toate acestea. Şi tu vei fi obligată să-l urmezi peste tot sau să rămâi singură acasă. Să-l urmezi peste tot? Există în tine o repulsie înăscută şi o oboseală de nebiruit (care sunt de fapt tarele rasei tale) pentru toate manifestările prelungite ale vieţii mondene, oricât de simpatică şi de interesantă ar fi această viaţă mondenă. Dar ce afinităţi vor fi între mediul său boem, artificial, corupt, şi tine, nobila, măreaţa, lirica Maria Cantacuzino? O sacră rostogolire a epidermei arse de toate focurile iadului ar putea mai mult să reuşească şi să menţină această situaţie!
Mai spui că îţi este indiferent astăzi să ştii că are zece amante. Dar asta e o absurditate fără margini! Spui aşa astăzi, pentru ştii că îi absorbi toate capacităţile amoroase şi că n-ar da unor alte femei decât firimiturile şi deşeurile simţurilor sale. Dar când vei fi a lui, şi când se va instala rutina, şi se va instala vrând-nevrând, atunci el va căuta o nouă formă feminină care să-i solicite marile sale capacităţi amosroase şi atunci ţie îţi vor rămâne firimiturile şi de deşeurile simţurilor sale.
Şi când va trece tinereţea şi va dispare frumuseţea ta, atunci în suferinţe nemaipomenite, faţă de care cele din prima ta tinereţe îţi vor părea nişte umbre palide, vei fi lipsită de tot ceea ce ar mai fi putut da savoare şi valoare vieţii tale.
Bébé adorat, tu ştii că este chiar perspectiva viitorului cea care se profilează aici, în faţa ta! Este imposibil ca o fiinţă ca tine să ajungă prin propria-i voinţă la o nenorocire atât de sigură. Tu ai suportat deja suferinţele cele mai dureroase ale renunţării în această iarnă când ai comis greşeala nemaipomenită de a-l revedea şi de a-l lăsa să pună stăpânire pe tine cu o putere sălbatică. Desprinde-te, regăseşte-ţi forţa şi clarviziunea care te-au susţinut până în prezent în această criză a vieţii tale. Tu eşti cea care trebuie să-l stăpâneşti pe Enescu şi să-l domini ca pe un animal sălbatic, atâta timp cât instinctul său îl împinge a fi un animal sălbatic pentru tine, nu tu să fii aceia care să fie devorată, acoperită, anihilată de el. Oferă acestui amor partea pe care trebuie să o ocupe în viaţa ta şi pe care i-ai trasat-o cu atâta luciditate până în momentul de faţă. Desprinde-te, vindecă-te de ameţeala şi de slăbiciunea de voinţă, aşa cum te-ai vindeca de o maladie care ameninţă să devină fatală. Şi lasă timpul să lucreze şi viaţa în general să-şi facă efectul. Lasă pur şi simplu să treacă această criză. Căci va trece. Astăzi nenorocirea nu ar fi să-l părăseşti pe Mihai, ci să-ţi legi viaţa de Enescu. Supune-ţi sufletul, lasă mai bine să ajungi la nebunie decât să comiţi aşa o crimă de distrugere faţă de tine însăşi. Pentru că de durere şi de nebunie te poţi vindeca, dar ceea ce vrei să faci înseamnă un gest ireparabil, căruia nimeni şi nimic nu-i va mai remedia consecinţele fatale care se vor răsfrânge asupra ta până în ultima zi a vieţii tale.
Un veritabil miracol de clarviziune se împlineşte în mine, prin forţa dragostei mele. Simt că ochii sufletului meu trec de învelişul exterior al fiinţelor, al faptelor şi al lucrurilor şi ajung chiar până la esenţa lor. Fie ca acest miracol să fie cel puţin pentru salvarea ta! Nu poţi să-ţi încredinţezi viaţa lui Enescu. Şi cu atât mai puţin nu trebuie să te laşi în voia evenimentelor – nedirijate, nedominate de tine – tu vei deveni fatalmente victima.
Ce mai pot să-ţi spun Bébé, fata mea adorată? Ce cuvinte să mai poată ieşi din această inimă care bate pentru tine cu atâta forţă, cu atâta pasiune! Este ciudat cât de mică şi neajutorată mă simt în faţa ta uneori, dar în acelaşi timp am foarte clar conştiinţa puterii imense a dragostei mele.
Te învălui cu această dragoste, ţi-am făcut un adăpost din ea, o cetate, de zidurile căreia se vor zdrobi toate ameninţările destinului.
Alice
(A.N.I.C., Fond Regina Maria, dosar V 5082 bis)
[1] Alina Rosetti Tescanu (1885 -1937), născută Jora, căsătorită cu Dumitru Rosetti Tescanu (1853 – 1897), licenţiat în drept la Laussane în 1874. Au avut trei copii: Maria „Maruca” (1878 – 1968), Constantin (1881 – 1933) şi Elena „Nelly” (1884 – 1938).
[2] Maria Rosetti-Tescanu (cunoscută ulterior ca Maruca Cantacuzino; n. 18 iulie 1878, Berești-Tazlău – d. decembrie 1969, Geneva, Elveția) a aparținut unei vechi familii boierești, familiei Cantacuzino, a fost una din doamnele de companie ale reginei Maria, soția prințului Mihail G. Cantacuzino, prietena intimă a filosofului Nae Ionescu, din 1937 soția lui George Enescu. A fost mama aviatorului Constantin Cantacuzino și bunica scriitoarei Oana Orlea.
[3] Poema română, op. 1 6 februarie 1898.
[4] Sorin Cristescu, Scrisorile Regelui Carol I din arhiva de la Sigmaringen 1878 -1905, Editura Paideia, Bucureşti, 2011, pp. 393 – 394, scrisoarea regelui din 6/18 martie 1898.
[5] Ibidem, pag. 404, scrisoarea regelui din 6/18 noiembrie 1898.
[6] Alice (1899 – 1979) căsătorită iniţial Sturdza, ulterior cu un Lupoyer (Alupoaie) şi stabilită în Franţa după 1944, şi Constantin „Bâzu” (1905 -1958), marele aviator, cel care a fost tatăl romancierei Oana Orlea (1936 -2014).
[7] Simona Lahovari „Simky” (1882 – 1936), fiica lui Alexandru Lahovari (1841 – 1897), căsătorită în 1902 cu Mihai Pherkyde (1877 – 1952) nepotul de frate al marelui lider liberal, divorţaţi în 1909; au avut o fiică, Irina Pherekyde căsătorită prima oară cu colonelul Grigore Vulturescu şi a doua oară cu Constantin Furnarachi. Simona Lahovari a fost vreme de 30 de ani doamnă de onoare a principesei şi reginei Maria, asupra căreia a avut o influenţă deosebită. De menţionat că mama ei se numea tot Simka, născută Germani Obrenovici (1858 – 1915).
[8] Mihail Cantacuzino (6/18 aprilie 1867 – 28 august 1928), fiul lui Gh. Gr, Cantacuzino „Nababul”, fruntaş conservator, de mai multe ori ministru de Justiţie. A murit într-un accident de automobil, în jud. Vâlcea. În automobil se afla împreună cu două femei. Una dintre ele a vrut să conducă, dar a pierdut controlul volanului şi au căzut într-o prăpastie. Femeile au supravieţuit, dar M.C. a murit. Pe cât de ample au fost ferparele cunoştinţelor şi prietenilor săi pe atât de reduse au fost cele ale familiei.
