Despre „patrioții sovietici”
Cum vine asta, toți patrioții sovietici de-a valma suferă de orbire politică? Și cine sunt cei care trebuie numiți patrioți sovietici?
Trebuie să îi numim patrioți sovietici doar pe cei care ei înșiși își zic așa din proprie dorință, una deschisă și liberă.
Poporul rus nu demult a demonstrat prin fapte patriotismul său național rusesc și nu avem nici o îndoială că acest patriotism sănătos al instinctului și al duhului, care a salvat Rusia de cucerirea de către germani, predomină în Rusia și astăzi. Suntem mândri de asta; ne închinăm în fața lui și împărtășim acest sentiment.
Dar sub presiunea terorii sovietice lumea este nevoită să prezinte acest patriotism ca fiind sovietic: asta o cer comuniștii înșiși; în acest spirit minte presa sovietică, aceeași minciună se văd constrânși să o repete chiar și adevărații patrioți ruși. Iar a-i judeca pentru asta este inadmisibil.
Noi cunoaștem acest lucru, ținem cont de el și avem în vedere cu totul altceva.
Îi avem în vedere pe cei care au trădat Rusia și în adâncul inimii, lipindu-se de Soviete. Îi avem în vedere pe cei care în mod conștient și din voință proprie au preferat Statul sovietic și i s-au predat în robie. Îi avem în vedere mai ales pe cei, care fiind peste graniță și, dispunând de libertate și nefiind strânși în chingile sovietice, au renunțat la poziția liberă de emigrant, încetând să servească din străinătate Rusia națională, acțiune la care au fost chemați să participe, acceptând de bună voie să le slujească tiranilor de partid ai Rusiei, supunându-se ordinelor, interdicțiilor și cerințelor acestora, primind de la aceștia „comenzi sociale” și „sarcini politice”, angajând-se să contribuie la realizarea scopurilor acestora și să nu se ferească de ticăloasele lor mijloace și metode…
Aceștia sunt „patrioții sovietici”. Ei înșiși au acceptat această titulatură. Ei înșiși au ales cui să slujească. La ei se referă tot ce am spus și am demonstrat mai sus. Ei au trădat Rusia în cel mai tragic ceas al istoriei sale, astfel arătându-și propria natură morală și politică.
Ei sunt cei care au aderat. La cine?
În Rusia de azi există doar călăi și victime.
Și iată că unii, din cauza unui nivel de conștiință redus, vecin cu orbirea politică, se alătură benevol victimelor: dând crezare propagandei sovietice, care momește oamenii ca să vină în temnița ei sinistră, aceștia ”se înregistrează”, își ridică pașapoartele sovietice, își adună calabalâcul, se îmbarcă pe vapoare și abia ajunși acolo, se conving imediat că au fost înșelați, că au devenit robi și că de această robie se poate scăpa printr-o nouă evadare… Atunci acești fugari apar din nou printre noi și confirmă cu groază realitățile asupra cărora i-am avertizat: și interogatoriile, și anchetele, și amenințările, și delațiunile, și calvarul vieții, și umilirea generală, și sistemul de muncă istovitor…
Aceasta este soarta celor cuprinși de orbire politică.
Vorba e că în mediul emigrației rusești erau prea mulți refugiați. Un refugiat nu este emigrant – el nu gândește politic, el nu e un luptător, el nu înțelege ce se întâmplă și nu este atașat niciunui scop sau idei. Acesta este un filistin speriat care își salvează pielea; el visează doar să „spele putina”, „să se aranjeze” și „să prindă la cheag”; el urmează legitățile psihologiei de masă. De-a lungul atâtor ani starea de bejenie a deveni una obișnuită pentru el; el este mereu frământat de aceeași întrebare: „unde să o apuce” și „unde să se aranjeze mai bine”? El s-a obișnuit cu frica, s-a deprins să fugă… Și iată că… a suflat un alt vântuleț, din direcția opusă. Și cum să se descurce bietul de el, unde e vorba de propagandă și unde e realitatea pură?
Atunci când este momit, el pleacă urechea. I se fac promisiuni și el prinde să le dea crezare. El este înduplecat, înghesuit, i se fac făgăduințe, i se strecoară amenințări. E îngrozitor oriunde, pretutindeni este doar bejenie. Dar „acolo” totuși este Rusia, câmpurile natale, pădurile, râurile, iernile înzăpezite și ceea ce e și mai important – limba maternă… Și iată că acesta fuge înapoi, cărându-și și catrafusele agonisite, sperând că nu i le va lua nimeni și fără a pricepe că în curând el însuși le va da, ca să nu-și lase nevasta și copiii să moară de foame…
În esență, aceștia sunt niște patrioți ruși, care s-au rătăcit între Rusia și Soviete…
Dar există și alții, adevărații „patrioți sovietici”. Aceștia cunosc prea bine diferența dintre victimă și călău, și nu râvnesc deloc să li se alăture victimelor. Tocmai de aceea ei se grăbesc să li se alăture călăilor. Ei se îndreaptă către aceștia cu toată disponiblitatea și supușenia, se dedau tămâierilor, proslăvirilor, preiau sarcini, îi clevetesc pe cei nesupuși și îi pârăsc pe cei rezistenți, editează fițuici sovietice mincinoase, mint pe paginile lor în mod premeditat și fără rușine, creează „uniunile celor întorși” și ale „patrioților sovietici”, iar uneori îi ajută pe agenții sovietici specializați în răpirea oamenilor. Prin toate acestea ei susțin examenul de loialitate al „cetățeanului sovietic”, adică de agenți și călăi.
Atunci când privești vânzoleala și mârșăviile gazetărești ale unora ca aceștia, râvna lor „de a se alătura” și „de a avea succes”, involuntar îți vine în minte nuvela lui Leonid Andreev, pe care am citit-o deunăzi în culegerea lui de proze. Ea se intitulează „Bezna”: doi golani zdraveni aleargă după o fată ca să o violeze, iar un ins șchiop și pricăjit șontâcăiește și el din urma lor, răcnind: „Și eu, fraților, și eu!..”.
Anume de acest soi sunt „patrioții sovietici” din străinătate, cu nume și fără nume.
Și să nu ni se spună că ei totuși „scriu despre Rusia, și chiar cu multă compasiune”. În realitate, însă, tot ce fac aceștia este doar la ordin sau cu voie, adică ei scriu despre Rusia doar în măsura în care asta e convenabil dușmanilor și prigonitorilor ei, și manifestă compasiune față de cauza rusă doar în măsura în care așa ceva îi este convenabil propagandei comuniste. Tocmai de aceea toată scriitura lor despre Rusia – politică, economică sau beletristică -, orice ar înșira și oricum s-ar răsuci, nu este altceva decât o trădare.
Și să nu ni se spună că printre patrioții sovietici sunt și unii care „totuși pașapoarte nu-și iau și nu pleacă în Sovietia”: ei doar fac vizite pe la ambasade, aduc laude numai cu jumătate gură, iar atunci când iau dejunul sau serbează cu bolșevicii, chiar caută să le atragă atenția asupra „greșelilor” acestora. Toate astea sunt baliverne ieftine și fățarnice. Acești ispititori n-au plecat prea departe de adevărații „patrioți sovietici”: ei stau liniștiți în vilele și apartamentele lor pariziene, în siguranță, fără a risca nimic, și se fățărnicesc, ademenind și îmbiind. Aceștia sunt promotorii benevoli ai Sovietelor. Eu nu sunt călăi, ci doar seducătorii victimelor. Ei înșiși nevizitând niciodată Sovietia, nevăzând niciodată acolo nimic, se preocupă de reabilitarea crimelor sovietice, iar oamenii naivi, citind articolele acestor martori falși ai sovieticilor, le dau crezare și merg să se înregistreze. Însă martorii falși știu prea bine că toate elogiile lor sunt contrafăcute și că vorbele lor sunt mincinoase…
Zadarnic se minunează aceștia (sau doar mimează încântarea) de amploarea dezvoltării industriale sovietice: „Ce uzine au fost construite, ce edificii au fost ridicate, Rusia n-a mai cunoscut vreodată așa ceva”…
Am avea doar o singură întrebare: de ce se construiesc toate acestea? În numele cărui scop? Răspuns: pentru cucerirea revoluționară a lumii cu prețul sacrificării Rusiei. Prin asta e spus totul. Nu te poți minuna de mijloc fără a împărtăși scopul. Cel care se bucură de succesele industriei sovietice, acela de fapt simpatizează în taină cu planurile mondiale respective, doar că se teme să vorbească deschis despre asta.
Și ar mai fi, totuși, încă o întrebare: care este prețul plătit pentru această construcție? Răspuns: cu prețul unui regim de lagăr de concentrare, cu prețul irosirii inumane a puterilor rusești, a libertății rusești, a talentului rusesc, a cinstei rusești. Este absurd și monstruos să te umpli de admirație pentru niște realizări obținute cu un astfel de preț, e inadmisibil să închizi ochii la o asemenea ruinare a Rusiei în numele succeselor Statului sovietic și ale revoluției mondiale. Așa se întâmplă atunci când niște moșnegi naivi de la țară se bucură pentru „succesele de la oraș” ale fiicei lor, fără a-și da seama cu ce anume se ocupă aceasta și încotro o vor duce aceste „succese” ale ei.
Rusia suferă o maladivă și catastrofală „inflație industrială”… Ea este însoțită de ruinarea și stingerea țărănimii rusești… Ce va mai rămâne oare după această „inflație” către sfârșitul revoluției? Când și cum își va reveni și se va reface țărănimea rusă? Un gospodar înțelept „își numără bobocii toamna”, iar un politician clarvăzător înțelege că fără țărănime democrația rusă nu are nici o șansă. Și atunci de ce se bucură oamenii aceștia? De „cezarismul” iminent din Rusia? Sau de proletarizarea ei? Sau pur și simplu de edificiile prost făcute și etalate pretutindeni?
Aceștia sunt „patrioții sovietici”. Acesta e sensul politicii lor.
Iar istoria imparțială nu va uita niciodată „meritele” lor sovietice. Ea va stabili în mod univoc faptul că Uniunea Sovietică niciodată nu a fost Rusia și că aceste două state au spirite diferite, scopuri diferite și destine diferite.
1947
Traducere de Iurie Roșca
