Creștinește sau bărbătește este să faci binele și să treci mai departe, să nu te lauzi cu binele făcut altora, să nu faci caz de meritele și vrednicia ta. Pe scurt, să fii modest! Să fii discret cu faptele de bravură cetățenească pe care le-ai săvârșit! Și așa mai departe!…
Această modestie devine însă „falsă modestie” în anumite împrejurări. Caz tipic, oamenii politici! Mai exact spus, candidații la funcții publice, cei care se prezintă în fața electoratului și cer votul concetățenilor lor!
Candidatul la alegerile locale sau parlamentare când se înscrie în cursa electorală afirmă implicit despre sine încredințarea că ar fi mai vrednic decât ceilalți candidați să ocupe funcția publică scoasă la concurs. Afirmă implicit despre sine că a dus până acum o viață exemplară, că este sau ar putea fi un model pentru ceilalți și mai ales pentru cei mai tineri! Evident, candidatul are obligația să aducă dovezi în acest sens! Drept care trebuie să renunțe la modestie, la discreție, și să-și etaleze atu-urile. Să facă pomelnicul complet al isprăvilor sale, al acelor isprăvi care ar putea avea impact și efect asupra alegătorilor, determinându-i să-ți dea votul!
Vorbesc astfel din propria experiență: mai prin vară intenționam să candidez la Constanța pentru un post de senator la alegerile din 11 decembrie. Unul din primele lucruri pe care l-am făcut a fost să alcătuiesc un inventar al faptelor mele, cunoscute sau nu, ori uitate de marele public, fapte prin care aș fi binemeritat încrederea concetățenilor mei tomitani mai mult decât alți contra-candidați! Bunăoară aș fi invocat momentele cele mai bune din activitatea mea ca senator de Constanța. Reușitele mele ca profesor, ca scriitor și publicist, ca activist de frunte în Vatra Românească. Aș fi făcut caz de sprijinul acordat foștilor deținuți politici!… M-aș fi lăudat cu ce am făcut pentru Elisabeta Rizea, ca să-i arăt că lupta și sacrificiile ei sunt prețuite de generația mea, de oameni ca mine, nu puțini. Și așa mai departe!… Lista era destul de lungă.
Ar fi fost o dovadă a lipsei de modestie? Nu! Nu cred!… Când din persoană particulară aspiri să devii o persoană publică, cu însărcinări de interes public, regulile se schimbă! Așa cum se schimbă chiar și preceptele creștine de bază: întorci și celălalt obraz când este vorba de obrazul tău personal! Dar când este vorba de obrazul comunității, de obrazul compatrioților tăi, răspunsul tău trebuie să fie altul, un răspuns aspru, pedepsitor, care să descurajeze pe viitor altă agresiune asupra Neamului!
Când te înscrii într-o cursă electorală, ca să ajungi consilier comunal, primar, parlamentar sau președintele Țării, ești obligat să lași deoparte modestia și să oferi alegătorilor toate informațiile, cu bune și cu rele, care le-ar putea orienta votul. Mai există și obligația ta, în calitatea de candidat, să avertizezi publicul asupra nevredniciei vreunuia sau altuia dintre candidați! Intră în regula jocului ca punctele slabe ale candidaților să fie relevate în fața alegătorilor, indiferent cine le-ar dezvălui! Ba aș zice că fiecare candidat este obligat să facă publice defectele sau meritele adversarilor săi!… Firește, în ideal vorbind!
Cu asupra de măsură se cuvine să lași deoparte modestia atunci când adversarii tăi sunt incorecți, când devii ținta unor calomnii prostești sau mârșave! Ai față de alegători obligația, în numele adevărului, să te lepezi de lehamite și să contracarezi cu toată fermitatea calomniile și minciunile scornite pe seama ta! Ai obligația, față de aceiași alegători, să te lepezi de modestie, și să-ți etalezi meritele, faptele care te ridică deasupra celor mai mulți dintre concetățeni! Numai așa dacă te porți meriți încrederea, adică votul, celorlați!
Marian Munteanu al nostru în ce situație se află?
Este evidentă conspirația împotriva lui Marian Munteanu, o diversiune nerușinată, pornită din mai multe direcții, prin punerea în circulația publică a unor acuzații grave total neîntemeiate, prin lansarea unor zvonuri care circulă oral, din om în om, sursa fiind însă extrem de „sigură”, de „serioasă”!… Am auzit asemenea zvonuri o sumedenie și n-am știut de ce să mă mir mai mult: de ticăloșia celor care le-au scornit sau de prostia celor care le dau crezare!
Dar și mai tare mă mir de atitudinea lui Marian Munteanu, care consideră că nu e de demnitatea sa să răspundă acestor calomnii și nu catadicsește să le contracareze cu tot ce poate să invoce și să-i fie de folos în acest scop!…
Firește, când ești acuzat de anumite fapte este greu să te dezvinovățești dacă cel care te acuză nu vine cu dovezi! (Vorba Elenei Ceaușescu, biata de ea!) Dacă cineva m-ar acuza că am participat la complotul din decembrie 1989 eu nu aș putea dovedi că nu am fost părtaș. Aș cere însă dovezile care ar proba această acuzație și abia atunci m-aș putea apăra!… L-am auzit pe un tânăr susținând că în timpul Pieței Universității Marian Munteanu se întâlnea în fiecare seară cu Ion Iliescu și îi dădea raportul… Nu mi-a putut oferi nicio dovadă, n-a putut invoca niciun argument… Dar bietul copil era convins că așa se petrecuseră lucrurile, știa asta de la un martor „serios”!… Cu astfel de indivizi este greu să te angajezi într-o dispută și îl înțeleg pe Marian.
Dar unde sunt sigur că Marian Munteanu greșește este capitolul faptelor sale verificabile pe care le-ar putea invoca în susținerea candidaturii sale! Dacă a intrat în joc trebuie să joace! Și dacă există asemenea fapte meritorii, este obligat să le aducă la cunoștința publicului! Iar lucrul acesta trebuia de mult să-l facă! Nu are nicio scuză că a trecut sub tăcere fapte care i-ar fi adus prețuirea publică! Și voturi mai multe!
Față de sutele și miile de români care i-au venit alături în Alianța Noastră România, Marian Munteanu are obligația să se folosească de toate atu-urile sale pentru a orienta voturile românilor în cunoștință de ce și pe cine votează. Aceeași obligație o au și ceilalți candidați de pe lista ANR. Pe câțiva îi cunosc cât de cât – pe domnul Mircea Coșea, de exemplu, și văd că fac și ei aceeași greșeală ca și Marian: excesul de modestie, de bun simț!
Repet: mai presus de modestie și de bun simț se află obligația de a informa corect electoratul asupra propriei persoane, asupra propriei candidaturi! Obligația față de adevăr! Față de cei care ar vota cu tine dacă ar cunoaște adevărul!
Păi are Ponta sau Băsescu ori Kelemen sau oricare alt lider de partid motivațiile lui Marian Munteanu de a câștiga și de a merita încrederea electoratului? Au aceștia cu ce se lăuda, mai mult decât Marian Munteanu?!
Dimpotrivă, grija acestor neaveniți în spațiul public este în primul rând să ascundă fapte, să-și ascundă trecutul!… Nu să-l etaleze cu dărnicie, boierește, așa cum poate s-o facă Marian Muntean, Dan Tănasă, generalul Ion Costaș, Mircea Coșea, Iulian Capsali și alți candidați ai Alianței Noastre! Pot s-o facă, dar n-o fac! Este inadmisibil, domnilor, atâta sfială, atâta ingenuitate feciorelnică la ditamai bărbații!…
Deunăzi am adus eu la cunoștința publicului legăturile pe care Marian Munteanu le-a avut și le are cu idealurile care ne-au mânat în luptă pe noi, activiștii din Vatra Românească!… Legături trainice, absolut remarcabile, meritorii! Cei care se simt legați de Vatra Românească, de fostul PUNR, au toate motivele să-l voteze pe Marian Munteanu fără nicio ezitare!… Dar acest aspect din palmaresul său politic trebuia să fie pus în evidență de Marian Munteanu, încă de la începutul revenirii sale în viața politică!
Din păcate – sau din fericire!, asemenea aspecte mai sunt, eu mai cunosc câteva! Dar cel mai bine le cunoaște Marian Muntean care trebuie să priceapă, în ceasul al 12-lea, că este obligat față de electoratul român în primul rând să dea alegătorilor toate informațiile care pentru acesta ar conta când ajunge în cabina de vot!
Bunăoară – căci este la modă, să dea Marian câteva detalii despre doctoratul său! Doctorat autentic, de excepție! Unic printre liderii de partid semidocți, certați cu cartea, împotriva cărora va concura!
La fel, despre locul unde de ani de zile mulțime de nefericiți își îndulcesc traiul mizer fără să știe cine le este binefăcătorul, aceasta nefiind singura faptă de caritate creștină a lui Marian!
N-a ctitorit biserici, dar a sărit să dea bani mulți pentru biserica din cartier când aceasta a ars! Relația lui Marian Munteanu cu preotul paroh și cu cinstiții ierarhi ai Bisericii se cuvine a fi cunoscută de toți românii, ca model și bun exemplu pentru fiecare dintre noi! Am fost deseori impresionat de faptele și atitudinea lui Marian Munteanu în diverse situații! Are cu ce se lăuda! Are motive să aspire la încrederea publicului! Precum și noi avem motive să-i dăm pe mână treburile statului român!
La ce îi trebuie lui Marian această încredere? De ce Marian Munteanu candidează, la urma urmelor?
Pentru că Marian Munteanu a făcut deja multe pentru ceilalți, pentru a spori demnitatea noastră de români, de oameni! Dar dacă Marian vrea să facă pentru Neam mai mult decât a făcut până acum, are nevoie să fie de față, să participe la actul de legiferare și de guvernare, are nevoie să fie în Parlament, acolo unde este „bătaia peștelui”! Numai în acest fel putând să-și depășească performanțele social-politice de până acum! Iar dorința sa de auto-depășire noi, cei de pe margine, trebuie s-o înțelegem, s-o prețuim, căci este una dintre cele mai onorabile aspirații!
Nu pricopseala, nu visuri de mărire deșartă îi dau ghes lui Marian Munteanu să coboare în arenă, să urce în ringul disputei politice, să iasă în față! Ci patima înnăscută și irepresibilă de a se pune în slujba Neamului! Puțini o au și puțini sunt cei care suferă de această patimă! Vai de sufletul lor câte au de pătimit de pe urma acestei „dizabilități”! De aceea zic, în perfectă cunoștință de cauză, Dumnezeu să-i întărească, pe Marian Munteanu și pe dumnealor colegii săi de partid, iar noi să-i identificăm și să-i sprijinim, să-i votăm! Căci sunt ai noștri! Sunt Alianța Noastră!
Sursa: ioncoja.ro
