Îmi pare rău că trebuie să spun lucrul acesta acum, dar în România se moare în fiecare zi de malnutriție, boală și disperare. Drame care se consumă într-o durere mocnită și anonimă, în afara proximității noastre. Fără îndoială însă că le simțim. Iar lucrul acesta, deși se întâmplă încă din anii ’90, s-a accentuat vizibil în ultimii opt ani. Dumnezeu sᾰ-i odihneascᾰ pe cei dispăruṭi în acest groaznic incendiu.
Societatea asta îmbolnăvită cu bună știință, pe de-o parte nu mai are răbdare cu tinerii care își doresc o familie, iar pe de cealaltă ȋi îndeamnă să plece oriunde văd cu ochii. Oamenilor nu le lipsește buna credință sau statornicia, dar nu mai au nici timp, nici mijloace să se poată rândui. Pentru cei mai mulți dintre noi totul a devenit o goană disperată cotidiană în încercarea de a ne putea achita de obligații.
Totul se reduce la un spectacol cu păpuṣi deus ex machina dar în care “pᾰpușile – zeu” nu mai coboară pe sârmă ci se încarnează cu infatuare printre spectatori. Ni se impune solitudinea în această nefericită materialitate zilnică. Dacᾰ nu ești îndeajuns de matur și experimentat, dacᾰ nu ai îndeajuns de mult echilibru, luatul la vale este singura alternativᾰ. Genul acesta de stare te poate pᾰcăli cu ceva adrenalină – uite domnule, ce vremuri interesante trᾰim! Poate fi doar o impresie, un sentiment care ne încearcă când și când, în mod pasager,dar dacᾰ avem curajul să ridicăm ochii împrejur ne dăm seama că existᾰ o necesitate imediatᾰ, aceea de a ne recupera demnitatea.
Toată lumea caută vinovați. Vᾰd disperarea în expresiile fᾰtucilor ce prezintă știrile. Pentru cᾰ evenimentele se întâmplᾰ în timp real par cᾰ și-au pierdut reperele, nu mai știu ce le este permis sᾰ spună și ce nu. Ca substitut apăre aceleași truism peste tot – “suntem liberi, din ’89 ȋncoace totul se află în mâinile noastre, noi suntem cei care greșim cumva” și deși nimeni nu știe cum anume, ar mai lipsi un pic și ar spune că sᾰrmanii copii și-ar fi dat singuri foc, acolo, în hruba aceea.
Mai apare și personajul anonim și impersonal pe nume“ corupție”. E minunatᾰ societatea ȋn care nimeni nu mai trebuie sᾰ își asume nimic deoarece are oricând la dispoziție pe post de țap ispășitor aceastᾰ nemiloasa “corupție”. Nu în cele din urmᾰ ȋl vor mai numi și fenomen. Pᾰi ce este până la capᾰt – fenomen, persoană, grup de persoane, ursitoare rea, ce este aceastᾰ corupție? Corupția este însᾰ și combustibulul acestui mecanism de colonizare la care suntem supuși. Acest tip de stat colonial nu ar putea rezista nici un minut fără corupți și corupᾰtori anonimi. Pentru cᾰ mie mi se pare cᾰ aceastᾰ corupție apare cu adevᾰrat doar atunci când ceva companii private instituie monopoluri pe seama noastrᾰ cu ȋncuviințarea indiferentᾰ a paiațelor care joacᾰ roluri de demnitari.
Și pentru cᾰ tot vorbim de necesitatea recuperᾰrii demnitᾰṭii, ea se vede limpede zilele astea după felul ȋn care au reacționat toți românii implicați – asistentele de la maternitatea Bucur, paramedicii de pe salvări, medicii și personalul medical de gardă și mai cu seamᾰ cei care nu erau de gardᾰ dar care au luat primul taxi ca sᾰ poată ajuta, cei care s-au așezat la acele grandioase (la propriu) cozi de donatori de sânge, cei care în semn de compasiune au ridicat troița de flori și lumânări și au acoperit creștineṣte, cu discreție, acel loc nefericit. S-a vᾰzut și în felul în care oamenii au interzis ad-hoc dar hotᾰrât prezența persoanelor publice de stat, nedemnitarii din România.
sursa: Facebook
