În Republica Moldova am fost de două ori. Prima oară la scurtă vreme după Revoluție, într-un schimb dintre un liceu din Soroca și cel unde eram elevă la acea vreme. Însă amintirile primei călătorii sunt destul de diluate; chiar și așa, totuși mi-a rămas în minte imaginea unui trai mai bun, ușor de măsurat, doar dacă te uitai în jurul tău în piețe, la cămările destul de îmbelșugate și (ce să mai zicem?) la contoarele centralelor termice, care furnizau apă rece și caldă cu rare întreruperi. Atenția mea, în această primă călătorie, a fost îndreptată către aspectele care se suprapuneau penuriei comuniste și lipsurilor recurente din perioada postdecembristă.
Când m-am reîntors în Basarabia anul acesta, mă așteptam, încă de la aterizare, să privesc de sus șosele late, hipermarket-uri, clădiri impetuoase cu iz capitalist, o forfotă teribilă, așa cum vezi în jurul aeroportului Otopeni. Însă, spre surprinderea mea, atmosfera era calmă, taxiurile sau rutierele (așa se numesc microbuzele de transport public intern și extern) erau în așteptare.
Prima observație, legată de transportul public, este aproximarea cu care se operează tot timpul. La telefon, când chemi un taxi, tariful ți se comunică pe loc, prin aproximarea distanței. De asemenea, dacă vrei să pleci din capitală în altă parte a țării, nu știi exact când vei ajunge deoarece nu se respectă un orar anume. În rutiere, oamenii intră mereu în contact – banii trec din mână în mână până ajung la șofer, expresia consacrată fiind una care m-a amuzat teribil („Transmiteți, vă rog!”). Și stațiile rutierelor sunt tot aproximative, apleci capul să vezi pe unde ești și îi faci semn șoferului când vrei să cobori. În autobuze nu există aparate de compostat, rolul acestora fiind preluat de niște doamne care se plimbă plictisite în papuci de casă, cu biletele prin autobuz. În cazul acesta aparatura nu a substituit încă omul, spațiu social fiind mult mai dinamic, mai umanizat, mai cald, în absența unei infrastructuri moderne care ”răcește” locurile publice. Rutierele și autobuzele sunt spații ale interacțiunii continue. N-ai ce face! Tot timpul trebuie să fii atent, atâta timp cât doar prețul biletului este prestabilit, în rest totul este spontan, neraționalizat, succesul unei călătorii depinzând de gradul de sociabilitate al individului. Foarte interesant! În termenii modernității, am spune că reușita unei călătorii depinde de o proiecție rațională care dimpotrivă, îl exclude pe celălalt participant la acțiune, deoarece poate bulversa, în termeni de timp și eficiență, planul inițial.
La fel este și în magazinele universale, echivalentele, să spunem ca funcționalitate, hipermarket-urilor moderne. Însă se impun niște clarificări! Când am intrat în magazinul universal din Chișinău era forfotă, dar nu din cauza muzicii care se auzea în surdină, sau a mișcărilor agitate ale celor care n-au timp nici măcar să citească etichetele produselor. Era un zgomot produs de discuțiile aprinse ale vânzătoarelor care stăteau pe scăunașe în dreptul propriului stand, marfa expusă fiind și ea pe-acolo, parcă lipsită de importanță. Oricum se întrezărea un vag iz competitiv între comercianți. Acel loc se distingea mai degrabă prin atmosfera de tip șezătoare și mai puțin prin aspectul comercial. Aceste doamne și domnișoare vânzătoare mi-au lăsat impresia că discuțiile dintre ele sunt mai importante decât speech-urile de promovare ale produselor expuse. Oricum, în relația client/articol vestimentar, tot timpul exista un mediator.
În magazinele mari din București, unde găsești mărci arhicunoscute, totul este impersonal, rece, previzibil, unul dintre puținele contacte umane este cel de la casă, când plătești, unde ești întâmpinat de formule clasice de adresare. În rest, nu încape vorbă de alte discuții, care ar putea răpi din prețiosul timp alocat carierei. În acest caz, marfa este preeminentă, dominatoare în raport cu elementul uman, ajungând să se impună și să dicteze regulile interacțiunii.
Comparând atmosfera basarabeană din spațiile publice cu alte locuri, am observat că aceasta poartă atributele unei interactivități specifice, care te transpune într-o lume ce ”refuză” modernizarea pentru a nu pierde ancorele sociabilității, greu de recuperat azi.
Va continua…
