Ne unesc, dincolo de vremelnicile graniţe şi orgolii statale, o credinţă comună, o istorie comună – suntem creştini ortodocşi şi ca atare, înainte de a fi români, sau ruşi, sau bulgari, sau greci, sau sârbi, trebuie să-L mărturisim pe Hristos. Credeţi că un asemenea mesaj mai are ecou în lumea de astăzi, tot mai secularizată?
Temelia, elementul principal, baza, tot ce ne uneşte – pe români, greci, sârbi, probabil chiar şi pe reprezentanţii altor popoare europene, nu numai pe cele de origine slavă – este în primul rând creştinismul, abia apoi suntem greci, ruşi români etc., şi abia în ultimul rând suntem parlamentari sau reprezentanţi ai altor profesii. Este absolut adevărat: aceasta şi doar aceasta poate uni oameni atât de diferiţi, pe reprezentanţii diferitelor popoare, pe reprezentanţii diverselor state, ai unor orânduiri statale distincte, poate chiar pe purtătorii unor culturi diferite. Culturile occidentale şi cele răsăritene sunt foarte apropiate unele de altele. Sigur, există şi diferenţe între ele, dar există acest element de bază, acest element principal care ne uneşte şi ne oferă posibilitatea nu doar de a ne iubi unii pe alţii, ci şi de a ne susţine valorile comune, da a le apăra cu orice preţ. Dacă vor veni vremuri grele şi va trebui să ne apărăm convingerile – inclusiv credinţa în Hristos – şi să plătim pentru ele cu propria viaţă, atunci popoarele noastre sunt pregătite pentru aceasta.
Războiul adevăraţilor creştini (drept-credincioşii, ortodocşii, pravoslavnicii) se poartă astăzi cu creştinii de alte confesiuni, cu necreştinii, cu ateii, cu Occidentul, cu Orientul? Există un asemenea război sau este doar o invenţie a oamenilor politici?
Bineînţeles că nu este vorba despre ceva născocit, fără îndoială că avem de-a face cu un război, cu cel mai dur război informaţional – în limba rusă, acest lucru se numeşte injurie spirituală. Iar câmpul de luptă se află la intrarea în inima fiecărui om. Când la intrarea în inimă se proferează injurii se poartă, de fapt, un război. Când în inima fiecăruia se proferează injurii spirituale invizibile, omul se trezeşte în fiecare zi şi îşi răspunde la întrebarea: cine sunt eu? Eu sunt, înainte de toate, creştin ortodox, sau musulman, sau mozaic, aparţin, adică, unei religii milenare – în mod intenţionat afirm că există convingeri nu numai la creştinii ortodocşi, ci şi la musulmani, şi la mozaici, într-un fel sau altul la toţi purtătorii de tradiţii. În sensul cel mai larg, este vorba despre depozitarii unor valori tradiţionale.
Care ar fi, în opinia dvs., lucrurile lumeşti care dezbină popoarele noastre, îndepărtându-le de la lucrarea comună pentru zidirea Împărăţiei lui Dumnezeu, încă din această lume? Cum am putea reîntări iubirea creştinească între noi?
Înainte de toate aş putea să răspund aşa cum ar răspunde orice ortodox. Desigur, ceea ce provoacă dezbinarea este lipsa iubirii şi lipsa unei credinţe puternice, care este singurul liant posibil. Dacă într-un creştin ar exista credinţă măcar cât un bob de muştar, atunci el ar putea să mişte munţii din loc şi să facă lucruri incredibile. Probabil că puţinătatea credinţei şi sărăcirea sufletelor de sentimentul iubirii – aceste lucruri atrag după ele atâtea şi atâtea consecinţe grave. Intervin apoi şi graniţele şi barierele – însă acestea nu sunt înalte până la cer. Dacă vom privi către cer, el este comun. Domnul Dumnezeu este comun şi valorile sunt comune.
Cum ar putea România şi Rusia colabora pentru a întări civilizaţia ortodoxă? Care ar fi căile comune de promovare a valorilor şi principiilor fundamentale ortodoxe şi a duhului hristic în lumea de azi?
Eu întrevăd un amplu spectru al colaborării, avem în spate o complexitate spirituală înfloritoare! Nu trebuie să inventăm nimic. Întotdeauna am fost prieteni, aliaţi şi am conlucrat în cele mai diverse domenii – de la economie şi politică până la literatură, teatru, balet şi aşa mai departe… Trebuie să continuăm acele legături şi contacte dintre popoarele noastre, dintre statele noastre, dar să le privim pe toate prin prisma valorilor creştine, prin prisma credinţei creştine. Haideţi să fim înainte de toate creştini ortodocşi, această credinţă fiind vectorul care ne va imprima direcţia de cooperare în cele mai variate domenii ale relaţiilor dintre noi.
România trebuie să devină un bastion anti-liberal în Balcani şi să fie principalul aliat al Rusiei în lupta pentru contracararea influenţei liberalismului în lumea creştină. Cum vedeţi modalităţile concrete de desfăşurare a înfrăţirii noastre în lupta contra liberalismului ateu?
Biserica Ortodoxă Rusă este o posibilă biserică-soră mai mare, dacă ne gândim la numărul de credincioşi, de creştini ortodocşi din cadrul ei – de aceea putem afirma că este o soră mai mare, nu ca vechime, ci din punct de vedere numeric. Ea priveşte spre Biserica Ortodoxă Română cu mare speranţă, aşteptând şi nădăjduind în îndeplinirea de către Biserica Ortodoxă Română a unei misiuni înalte în Europa – o misiune în cadrul statului în care fiinţează şi în relaţia cu ţările învecinate. România este o ţară purtătoare de valori tradiţionale creştine, o ţară cu o istorie bimilenară a creştinismului ortodox.
Biserica ortodoxă rusă s-a pronunţat împotriva „fundamentalismului pieţei“ şi pentru trecerea de la o economie a creşterii nelimitate la una a înfrânării şi autosuficienţei. Se pune însă întrebarea: cum să creăm un mediu care să întrupeze toate aceste principii? Ce fel de structuri economice ar putea micşora aplecarea noastră spre lăcomie şi ne-ar încuraja să fim mai smeriţi? Ar putea Romania şi Rusia colabora în elaborarea unui „model bizantin“ care să aibă la bază persoana în sens creştin şi nu individul egoist al liberalismului, pe micul producător şi formele asociative voluntare, şi nu marile corporaţii transnaţionale?
În ultimul timp, observăm în Rusia o conlucrare foarte productivă – o colaborare între biserică, puterea de stat şi societate, o cooperare a comunităţilor religioase tradiţionale ruseşti cu statul în sfera educaţiei religioase şi a valorilor familiale. Asistăm la o renaştere religioasă a bisericii creştine în domeniul educaţiei teologice, al schimbului de experienţă în ceea ce priveşte educaţia creştină, ortodoxă – consolidarea relaţiilor dintre politicienii creştini şi cei tradiţionalişti – în aceste domenii vedem la ora actuală şi viitorul Rusiei, şi viitorul României, probabil şi al relaţiilor ruso-române. În aceste domenii sunt foarte multe lucruri de făcut. Va trebui să opunem rezistenţă acelor provocări ale globalizării care se abat la ora actuală în mod agresiv nu numai asupra Rusiei, ci şi asupra României şi asupra multor ţări din Estul Europei. Aceasta este singura reţetă pentru salvare şi supravieţuire la ora actuală: solidaritatea spirituală – haideţi să o numim solidaritate spirituală.
Petru Movilă, fiu de domn moldovean, a ajuns, la începutul veacului al XVII-lea, mitropolit de Kiev (al „Rusiei Mici“) şi a apărat, în mod exemplar, ortodoxia (românească, rusească…) în faţa atacurilor eterodoxe. Un nou Petru Movilă mai este posibil în zilele noastre?
Înainte de toate, creaţia teologică şi moştenirea unor personalităţi istorice cum ar fi mitropolitul Petru Movilă, Mărturisirea sa ortodoxă, operele sale teologice – acestea se studiază temeinic, se păstrează şi în Rusia de astăzi. Ne amintim aceste nume, dar biserica de astăzi are o mulţime de oameni cu multă credinţă. Eu aş dori să rostesc astăzi cuvinte pline de mare pietate despre Patriarhul României şi despre Chiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, despre episcopi şi despre mulţi preoţi care îşi dedică viaţa valorilor morale, valorilor creştine, libertăţii creştine. Ei sunt printre noi. Probabil că mulţi dintre ei – după ce vor pleca din viaţa aceasta, intrând în viaţa de apoi, vor fi sanctificaţi. Vom trăi şi vom vedea. Dar aceşti minunaţi oameni de credinţă sunt printre noi, pe mulţi îi vedem, mulţi lucrează sub ochii noştri, fac fapte bune – mai mari sau mai mici. Eu cred că avem astăzi oameni de credinţă. Asemenea figuri există.
Oleg Vladimirovici, ce grup parlamentar reprezentaţi şi care sunt scopurile şi realizările acestui grup?
Grupul interpartinic de deputaţi „Pentru apărarea valorilor creştine“ – al cărui secretar responsabil sunt – este o grupare foarte tânără, care activează în cadrul Dumei de Stat a Rusiei din anul 2012, dar în scurta sa istorie a reuşit să se recomande în mod activ şi în spaţiul mediatic: gruparea a făcut multe fapte bune şi are mari realizări, în primul rând în sfera legislativă, acolo unde pe deputaţi îi obligă statutul să activeze. Merită enumerate câteva proiecte de lege care au fost adoptate cu sprijinul activ al Grupului – este vorba despre Legea privind protecţia copiilor împotriva informaţiilor vătămătoare, Legea privind protecţia sentimentelor credincioşilor. Acest grup a pus în Duma de Stat a Rusiei problema de a supune legislaţia unei expertize morale: fiecare lege care urmează a fi adoptată în Duma de Stat să fie supusă înainte de toate unei expertize legate de conţinutul moral. Dacă legile sunt imorale, dacă sunt îndreptate împotriva valorilor creştine şi distrug aceste valori, atunci va trebui ca acele legi să fie pur şi simplu blocate, ele nu au dreptul să iasă dintre pereţii Dumei de Stat. Trebuie amintit şi faptul că datorită sprijinului acordat de Grupul interpartinic s-au desfăşurat multe întruniri internaţionale. De pildă, în cadrul întâlnirilor internaţionale de Crăciun au loc dezbateri parlamentare, reuniuni parlamentare în cadrul Dumei de Stat. Sfinţia Sa Patriarhul Chiril a venit anul acesta pentru prima dată în faţa Consiliului Federaţiei. Totul a avut loc la un nivel foarte înalt – cu Matvienko, preşedinta Consiliului Federaţiei, cu Sfinţia Sa Patriarhul, cu parlamentarii. Se consolidează contactele internaţionale cu ţările slave – Slovenia, Cehia. Astăzi privim cu mare speranţă înspre parlamentarii tradiţionalişti din România. Salvarea lumii vine din solidaritatea morală, din tradiţionalism. Parafrazându-l pe Fiodor Mihailovici Dostoievski, care a afirmat că „Frumuseţea va salva lumea“, putem spune că lumea va fi salvată de solidaritatea morală şi de valori.
Interviu realizat de Alexandru Ciolan
Foto de Mihai Zaharia
