Se vorbeşte despre globalizare ca fenomen specific secolului XXI. Privit în profunzime, procesul globalizării este unul mai vechi şi s-a dezvoltat accelerat odată cu noile cuceriri în domeniul tehnologiei. Caracteristici ale globalizării par a fi standardizarea, eficientizarea, securizarea, dar se vorbeşte şi despre multiculturalism, acceptare, respect. În esenţă, procesul globalizării este unul cu pronunţat accent economic, bazat pe implementarea economiei de piaţă, aceasta neputând funcţiona decât într-un mediu cu pronunţate valenţe democratice şi stabil din punct de vedere legislativ. Implementarea acestui model de societate s-a făcut de-a lungul timpului dinspre zona occidentală catre societăţi cu patrimoniu cultural diferit şi divers. Deşi declarativ se urmăreşte crearea unui climat încărcat de coordonate pozitive, procesul în sine poate fi considerat ca fiind unul agresiv. Practic naţiunile lumii în majoritate au acceptat procesul globalizării, fiind supuse la agresiuni economice, informaţionale şi nu de puţine ori armate.
În principiu este exploatată înclinaţia organismelor vii de a alege calea cea mai simplă, cea mai puţin consumatoare de energie. Vieţuitoarele lumii sunt în esenţă conservatoare, acest fapt asigurându-le în cele din urmă supravieţuirea. Un exemplu în acest sens este vânătoarea de veveriţe. Animalul respectiv va alege întotdeauna calea cea mai simplă de acces la siguranţa înălţimii unui copac. Omul, dotat cu inteligenţă, îi facilitează acest traseu prin folosirea unei ramuri de lemn ce face legătura în plan înclinat între solul încărcat de pericole şi trunchiul, autostrada salvatoare, către coronamentul copacului. Tocmai aici, omul va plasa şi capcana strangulatoare, după care totul este doar o chestiune de timp. Laţul întins peste popoarele lumii îşi îndeplineşte mai devreme sau mai târziu scopul. Promisiunea bananelor, a autoturismelor de lux, a unui trai confortabil, a siguranţei fizice, a bunăstării, ne atrage pe verticala izbăvitoare şi îndestulătoare a ramurilor încărcate de ghinde.
Ni se vorbeşte despre libertate, lipsa discriminării, multiculturalism şi egalitate de şanse. Dar vieţuitoarele pământului sunt rezultatul unui sistem ce impune reacţii stereotipe. Veveriţa îşi recunoaşte hrana, semenii, potenţialii agresori şi elementele non-vătămătoare, distingându-le forma, mirosul, folosindu-şi simţurile. Omul, deasemenea, discriminează prin natura lui mediul înconjurător în virtutea unui bagaj dobândit social şi încărcat de stereotipuri. Şi omul este un conservator de energie, căutând să-şi simplifice în permanenţă existenţa, fiind atras orbeşte de beneficiile ultratehnologiei, de avantajele inoculate prin factorii informaţionali ale globalizării. Stereotipurile lumii noi se numesc brand-uri şi sunt acceptate, simplificate, standardizate, atât de către cei care le vând, cât şi de cei care le cumpără. Astfel, Budweiser devine Bud (uşor de pronunţat în orice sistem lingvistic al lumii), orice copil recunoaşte sigla McDonalds, iar marca de autoturisme se numeşte Jag, de la Jaguar. Este un joc ale cărui reguli sunt create şi impuse de naţiunile occidentale, un joc pe care ceilalţi nu ştiu neapărat a-l juca. Astfel, substantivul “rom”, ce defineşte apartenenţa la un grup etnic originar din India şi răspândit mai ales în Europa de SE, este uşor confundat de către posesorii culturii occidentale cu prescurtarea substantivului “român”, ce desemnează o persoană de etnie română. Denumirea de “ţigan” devine astfel un adjectiv menit să contureze o personalitate cu caracteristici negative a cetăţeanului beneficiar de paşaport românesc. Este un “muşchi al brand-ului” asimilat României, ce urmează a fi flexat după bunul plac al celor ce stăpânesc regulile economiei de piaţă. Astfel, dacă am să vorbesc despre un fotbalist român, playboy, Italia, Chelsea F.C., cocaină, îl veţi recunoaşte cu siguranţă pe Adrian Mutu. Acesta este în esenţă unul dintre marii sportivi pe care România i-a dăruit lumii, dar care poate fi uşor distrus ca brand de ţară flexând ultimul muşchi enumerat mai sus: cocaina.
Globalizarea este un joc al celor puternici, un joc pe care trebuie să învăţăm a-l juca. Calea către structurile sigure ale NATO, ale Uniunii Europene, a ramurilor încărcate de ghinde ni s-a arătat, dar la fel de bine putem atârna strangulaţi în laţul tranziţiei.
